Baza de agrement sportiv Lacul lui Binder rămâne fără constructor

Baza de agrement sportiv Lacul lui Binder rămâne fără constructor. SC Construcții SA a solicitat Primăriei Sibiu încetarea contractului de amenajare, încheiat în mai 2018. Acesta a motivat situația economică actuală dificilă care a afectat grav firma, incapabilă să ducă la bun sfârșit lucrările. Primăria Sibiu a acceptat această solicitare și astfel contractul va înceta în data de 31 august 2020.

Ajutor financiar pentru elevii sibieni proveniți din medii defavorizate

Începând de joi, 20 august, până vineri, 4 septembrie, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu primește cereri pentru acordarea tichetelor sociale de sprijinere a elevilor proveniți din familii cu o situație materială dificilă, în cuantum de 500 de lei/copil/an școlar, în conformitate cu O.U.G nr.133/2020.

Prima grădină urbană din Sibiu – rodul și pasiunea unei comunități.

Realizată de comunitatea sibiană, în organizarea Asociației Develop, prima grădină urbană din Sibiu își așteaptă oaspeții. Aceasta a fost amenajată în scuarul aflat la intersecția străzii Spartacus cu străzile Nicolae Titulescu și Frații Grachi și oferă acum celor care ajung aici, un spațiu de relaxare potrivit pentru diverse activități în aer liber.

Buletin Medical Covid-19: 11 noi infectări raportate la Sibiu în ultimele 24h

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1208 de persoane (dintre care 1132 adulți și 76 copii). Până la data curentă au fost vindecate 738 de persoane, iar 74 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

Aproape 10 Mil Eur pentru dotarea cu aparatură modernă a spitalelor din Sibiu

Cele trei spitale aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu: Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul de Psihiatrie ,,Dr. Gheorghe Preda” vor beneficia de sprijin prin aparatură, dotări, precum și materiale de protecție, pentru servicii medicale rapide și de calitate în această criză sanitară, precum și pentru tratamentul pacienților cu infecție COVID–19.

Astrid Fodor candidează oficial pentru un nou mandat la Primăria Sibiu.

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor şi-a depus oficial candidatura pentru un al doilea mandat în această funcţie.

(VIDEO)Peste 200.000 de oameni au ieșit în stradă la cel mai mare miting împotriva realegerii președintelui din Belarus, Aleksandr Lukașenko

Manifestanţi scandând „Demisia!” au umplut duminică centrul capitalei belaruse, Minsk, în cel mai amplu protest de până acum împotriva realegerii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. La finalul protestului pașnic, care a atras în jur de 200.000 de persoane numai în capitală, au apărut dubițe ale poliţiei care arestau cu forța, participanții de la miting.

Simona Halep triumfă la Praga și câștigă cel de-al 21-lea trofeu al carierei

Simona Halep a cucerit al 21-lea trofeu al carierei, la Praga, la prima sa participare într-un turneu oficial după pauza forțată de COVID-19. Românca s-a descurcat excelent în Cehia, iar Elise Mertens nu i-a pus mari probleme în ultimul act.

UNTOLD oferă bilete gratuite persoanelor vindecate de Covid-19 care doneaza plasmă hiperimună

Organizatorii UNTOLD și Neversea au lansat de curând o campanie prin care se încurajează donarea de plasmă hiperimună de către persoanele care s-au vindecat de Covid-19, oferindu-le gratuit donatorilor câte un bilet valabil pentru prima zi de festival din 2021.

Fuziunea “USR PLUS” a fost aprobată! Noul partid va fi condus în copreședinție de Barna și Cioloș

Astăzi, 15.08.2020, într-un congres organizat online, delegații din partea USR și PLUS au adoptat protocolul pentru fuziunea celor două formațiuni politice. Noul partid se va numi “USR PLUS” și va avea doi președinti, pe Dan Barna și Dacian Cioloș.