Recente
Primăria Sibiu continuă modernizarea cartierului Gușterița
Primăria Sibiu continuă modernizarea cartierului Gușterița cu lucrări pe strada Podului, o investiție în valoare de 15,3 milioane de lei din fonduri europene care presupune modernizarea rețelelor de utilități, a carosabilului și a trotuarelor și crearea de piste pentru biciclete.
Sportul din Sibiu este sprijinit financiar în contextul Covid19
Sportul din Sibiu este sprijinit financiar în contextul Covid19. În ședința extraordinară a Consiliului Local, primarul Astrid Fodor a inițiat două proiecte pentru continuarea sprijinului financiar pentru sportul de performanță sibian. O posibilitate prevăzută în Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID pentru structurile sportive definite prin Legea 69/2000.
“Ne jucăm și curățăm” o campanie de educație ecologică pentru copiii din Sibiu
“Ne jucăm și curățăm” o campanie de educație ecologică pentru copiii din Sibiu. Copiii din cartierele sibiene vor avea ocazia să învețe de ce este important să păstreze curățenia, dar și să colecteze selectiv, alături de personajele salubrizării: PetRică, Tanti Rezi, BioRel, Mărie-Hârtie și Miticlă, în cadrul proiectului „Ne jucăm și curățăm”.
Festivalul Astra Film își așteaptă cinefilii la proiecții speciale și concerte surpriză
Ajuns la ediția cu numărul 27, Festivalul Astra Film își așteaptă cinefilii la proiecții speciale și concerte surpriză. Festivalul va avea anul acesta două părți și se va desfășura atât în aer liber, cât și online. Astra Film Festival Open Air (4-13 septembrie) și Astra Film Festival Online (16-25 octombrie).
Fonduri suplimentare pentru școlile din Sibiu în contextul Covid19
Consiliul Local Sibiu a fost convocat în ședință extraordinară vineri, 4 septembrie, în vederea aprobării de fonduri suplimentare pentru școlile din Sibiu în contextul Covid19. Aproape 17 mil de lei vor fi distribuiți unităților de învățământ pentru achiziționarea de echipamente și materiale de protecție, necesare începerii anului școlar în condițiile speciale impuse de pandemia de coronavirus.
Undă verde pentru creditele Noua Casă
Băncile au dat undă verde pentru creditele Noua Casă, tuturor clienților care vor să-și achiziționeze o locuință. Cu un plafon maxim de 140.000 de euro și creșterea gradului de garantare a statului pentru credite, analiștii susțin că prețurile apartamentelor noi vor crește artificial. În plus, prin noul program nu mai pot fi construite case. Se pot doar cumpăra locuințe finalizate și recepționate.
Pandemia a pus turismul românesc la pământ
Pandemia a pus turismul românesc la pământ. Efectele Covid-19 asupra turismului românesc se văd în statistici. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au scăzut cu 44,4% în luna iulie față de iulie 2019, la 917.800 sosiri. Înnoptările s-au redus cu 44,7%, la 2.436.500. Datele au fost fost făcute publice de Institutul Naţional de Statistică, într-un comunicat citat de Agerpres.
DJ 106C Sibiu – Cisnădie intră în reparații capitale
DJ 106C Sibiu – Cisnădie intră în reparații capitale. Investițiile în infrastructura rutieră continuă și în această toamnă în județul Sibiu. Locuitorii cartierului Arhitecților se vor bucura în scurt timp de un drum modern, redimensionat în vederea fluidizării traficului din zonă.