Cinematograful Arta din Sibiu beneficiază de reducere la prețul biletului împreună cu alte cinematografe din țară ce sunt parte a rețelei RADEF România Film. Printre alte cinematografe ce beneficiază de această reducere de numără și: Europa Bucureşti, Patria Craiova, Arta Sibiu, Florin Piersic Cluj Napoca, Sergiu Nicolaescu Târgu Jiu şi Cinema-Mon Amour din Piatra Neamţ.

În data de 10 septembrie toate cinematografele din rețeaua RADEF România Film vor avea un tarif de 8 lei/bilet, ca urmare a unui comunicat emis de Ministerul Culturii cu ocazia zilei cinematografelor.

Cinefilii sibieni beneficiază de reducere la bilete în cadrul cinematografului Arta, ca urmare a unei decizii din partea Ministrului Culturii

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a salutat, marţi, organizarea în premieră în România a Zilei Cinematografelor, subliniind că trebuie să acordăm atenţia cuvenită filmului şi ca formă de artă, dincolo de aspectele comerciale.

“Ziua Cinematografelor este o premieră pentru România şi merită să fie mediatizată. Filmul cred că este cea mai democrată formă de artă pentru că este toată lumea expusă la film într-o formă sau alta. Totuşi cred că trebuie să-i acordăm atenţia cuvenită ca şi formă de artă importantă, dincolo de aspectele comerciale, dincolo de tot ce înseamnă să spunem cinematografia made in Hollywood. Filmul este totodată o artă extrem de importantă, iar România a fost dintotdeauna pe harta acestei forme de exprimare artistică, şi suntem, în continuare şi prin Ministerul Culturii, dar nu numai, parteneri pentru toţi cei cei care vor să îşi exprime creativitatea în această formă”, a spus Romaşcanu, într-o conferinţă de presă organizată de Asociaţia Operatorilor de Cinema (AOC), în parteneriat cu Ministerul Culturii, dedicată anunţării organizării, în premieră, sâmbătă, a Zilei Cinematografelor.

Sursă: Agerpres.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Cât se dă darul la nuntă în 2021

Cât se dă darul la nuntă în 2021? Nunțile sunt evenimente importante în viața oricărui cuplu, sunt extrem de frumoase, dar și costă. Este plăcut să îți alegi machiajul și ținuta elegantă pentru fericitul eveniment, dar acestea nu sunt singurele costuri cu care te vei confrunta de-a lungul acestui sezon de nunți. Mai este și darul de nuntă!

România locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete

România locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete. România a obținut locul I în cadrul concursului EGMO 2022, cu o medalie de aur și 3 de argint

Târgul de Paşti din Sibiu revine după 3 ani de pauză

Târgul de Paşti din Sibiu revine dupa 3 ani de pauză. Peste 50 de expozanţi din toate colţurile ţării vor fi prezenţi la Târgul de Paşti din Piaţa Mare care…

Eurovision 2022: Aceasta este piesa care va reprezenta România la Eurovision

Eurovision 2022: Aceasta este piesa care va reprezenta România la Eurovision. WRS va reprezenta România la Eurovision 2022, în Italia, la Torino, cu piesa…