Boița SmartKids este programul inedit prin care Echipa Galbenă, împreună cu CodeMaster Sibiu, au oferit elevilor de la Școala Generală „Ioan Albescu” din Boița, șansa de a experimenta tainele programării, proiect prin care și-au propus să aducă educația digitală în școala rurală.
„Această idee are rădăcini vechi, încă de acum trei ani, când, tot alături de Echipa Galbenă, inauguram, în comuna Boița, primul SmartLab destinat elevilor.
Cred cu tărie că educația digitală în școala rurală este esențială pentru a le oferi elevilor de aici acces la resusrse și oportunități similare cu cele din mediile urbane.
Felicit din suflet pe primarul Nicolae Cocos, un om dedicat în întregime intereselor comunității din care provine și, totodată, felicit Echipa Galbenă și pe Călin Galan pentru implementarea cu succes a unui proiect extrem de valoros pentru comunitatea din Boița.”, a transmis Raluca Turcan.
sursa articol: sibiulinimagini.ro