Perseide 2021: când va avea loc spectaculoasa ploaie de stele? În noaptea de 12 spre 13 august se produce maximul curentului de meteori Perseide, adică se vor vedea mai multe stele căzătoare decât de obicei, au anunțat luni reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Conform acestora, în mod normal se vor putea vedea cu ochiul liber pe cerul nopții, în jur de 50-60 de stele căzătoare pe oră.

Pentru a le vedea, oamenii sunt sfătuiți să iasă în afara orașelor și să privească cerul cu ochiul liber, după miezul nopții, până dimineață.

„Priviți minim 30-40 de minute fără întreruperi, după care faceți o mică pauză și reluați observațiile. Nu prea contează în ce direcție priviți, cât timp nu vă uitați în Pământ sau la telefon”, spus specialiștii.

Aceștia susțin că dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 milimetru diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pământului.

„Pentru o fracțiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit”, au mai informat reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, scrie Mediafax.

Perseide 2021: când va avea loc spectaculoasa ploaie de stele și cum va putea fi urmărită

În 2021, Luna va fi în faza de Ultim Pătrar și va răsări după miezul nopții, iar lumina acesteia nu va deranja observațiile Perseidelor. Astronomii mai spun că cei norocoși, care pot observa dintr-un spațiu cu mai puțină poluare luminoasă, pot vedea între 50 și 60 de stele căzătoare pe oră.

Fluxurile de meteori ale Perseidelor sunt denumite după constelația din care par că vin și sunt unul dintre multele roiuri de meteori activi într-un an. Orice meteor al cărui traiectorie inversă ajunge în constelația “Cassiopeia” este o “perseidă”. Acest fenomen atronimic este foarte cunoscut doarece se petrece vara, în sezonul vacanțelor, atunci când oamenii tind să petreacă mai mult timp în aer liber.

Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Cât se dă darul la nuntă în 2021

Cât se dă darul la nuntă în 2021? Nunțile sunt evenimente importante în viața oricărui cuplu, sunt extrem de frumoase, dar și costă. Este plăcut să îți alegi machiajul și ținuta elegantă pentru fericitul eveniment, dar acestea nu sunt singurele costuri cu care te vei confrunta de-a lungul acestui sezon de nunți. Mai este și darul de nuntă!

Urzicile au ajuns mai scumpe decât carnea de porc

Urzicile au ajuns mai scumpe decât carnea de porc. În postul Paștelui, când creștinii ortodocși nu mănâncă carne și lactate, un kilogram de urzici a ajuns să…

Eurovision 2022: Aceasta este piesa care va reprezenta România la Eurovision

Eurovision 2022: Aceasta este piesa care va reprezenta România la Eurovision. WRS va reprezenta România la Eurovision 2022, în Italia, la Torino, cu piesa…

România locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete

România locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete. România a obținut locul I în cadrul concursului EGMO 2022, cu o medalie de aur și 3 de argint