România va avea prima floare protejată la nivel european. Tuberoza de Hoghilag va fi prima floare din România şi a treia din Europa protejată la nivel european, producătorii din acest areal al judeţului Sibiu urmând să depună la Ministerul Agriculturii, în data de 7 august, documentaţia pentru evaluare în vederea obţinerii ulterioare din partea Comisiei Europene (CE) a Indicaţiei Geografice Protejate (IGP).

“În acest an, la Festivalul Tuberozelor, organizat în zilele de 7-8 august la Hoghilag, grupul aplicant – Asociaţia “Centrul de Excelenţă pentru Promovarea Comunei Hoghilag” va depune la Ministerul Agriculturii documentaţia pentru Tuberoza de Hoghilag – Indicaţie Geografică Protejată spre evaluare şi completare, dacă este cazul, pentru trimiterea dosarului la Comisia Europeană.

Asociaţia şi-a propus să înregistreze produsul în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi să-i reprezinte pe toţi cultivatorii de tuberoze din Hoghilag. Arealul geografic stabilit este întreg teritoriul UAT – Comuna Hoghilag”, a declarat consultantul agricol pe indicaţii geografice şi fonduri europene, Ionuţ Diaconeasa.

România va avea prima floare protejată la nivel european. Doar două flori mai sunt înregistrate la Comisia Europeană

În prezent, la Comisia Europeană în registrul indicaţiilor geografice mai sunt doar două flori înregistrate: Azaleea de Gent din Belgia şi Trandafirul de Szoregy din Ungaria, scrie Agerpres.

“Tuberoza de Hoghilag, aşadar, poate fi prima floare din România şi a treia din Europa certificată cu IGP. Proiectul Tuberoza de Hoghilag – IGP este un proiect matur, complex şi complet al unei frumoase comunităţi de pe colinele Transilvaniei care a ales să-şi valorifice la maxim pentru dezvoltare notorietatea florilor specifice zonei şi denumirea neoficială dar cunoscută de toată lumea ca şi Tărâmul Tuberozelor.

Avantajele pentru producători în urma certificării calităţii unui produs cu IGP sunt multiple: notoritate la nivelul UE, măsuri de finanţare dedicate naţionale şi europene, plus valoare pentru comunitate, oferind totodată dezvoltare pe mai multe axe – economic, turistic şi cultural”, susţine Ionuţ Diaconeasa.

Tradiţia cultivării tuberozelor în acest areal are rădăcini încă din perioada interbelică, floarea fiind cultivată prima dată de către etnicii saşi. Primele dovezi sunt din anul 1963, când au început şi românii din Hoghilag să îşi procure bulbi şi să îşi înfiinţeze propriile plantaţii, după ce o lungă perioadă ei doar au întreţinut culturile saşilor. Această floare originară din Mexic se mai cultivă şi în judeţul Prahova, în zona Banatului, dar izolat şi, în general, de către florarii care au sere şi solarii proprii.

Cum a ajuns “vedetă” tuberoza de Hoghilag

Primarul comunei, Nicu Lazăr, povesteşte cum a ajuns “vedetă” tuberoza de Hoghilag. “De foarte mult timp, din perioada interbelică, Hoghilagul a devenit un Tărâm al Tuberozelor, dar nu a fost promovat acest vector de notorietate extraordinar pentru comunitate. În urmă cu peste 30 de ani, doar saşii cultivau aceste flori speciale, în scop comercial, pentru a-şi completa veniturile.

Erau foarte fermi în păstrarea materialului săditor, nu voiau să le dea românilor niciun singur bulb. Cei care munceau la câmp erau controlaţi în buzunare când plecau la sfârşitul zilei. După revoluţie, când a fost un exod masiv al saşilor în Germania, unul dintre ultimii saşi din localitate s-a dus la un român, i-a dat o punguţă cu bulbi şi i-a zis: “Poftim un pumn de pământ sau un bulgăre de aur! De tine depinde !” Se vede acum că românii au ştiut să îl transforme în aur”, a spus Nicu Lazăr.

La Hoghilag sunt aproximativ 40 de cultivatori de tuberoze, jumătate dintre ei cultivând planta intensiv, în scop comercial, iar cealaltă jumătate ca hobby şi în scop decorativ. Aproximativ 200.000 de tuberoze sunt cultivate pe o suprafaţă de patru hectare în acest areal, în grădini şi spaţii protejate. Producătorii îşi fac singuri materialul săditor din bulbi şi bulbili (bulbi mai mici formaţi pe lângă bulbul-mamă sau pe tulpina plantei n.r.)

Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Urzicile au ajuns mai scumpe decât carnea de porc

Urzicile au ajuns mai scumpe decât carnea de porc. În postul Paștelui, când creștinii ortodocși nu mănâncă carne și lactate, un kilogram de urzici a ajuns să…

Platoul Vârtoapelor: Locul magic unde cresc cei mai frumoşi ghiocei sălbatici

Platoul Vârtoapelor: Locul magic unde cresc cei mai frumoşi ghiocei sălbatici. Oamenii din ţinutul cetăţilor dacice, atribuie semnificaţii supranaturale…

Sibiu BikeCity a ajuns la Sibiu

Sibiu BikeCity a ajuns la Sibiu! In orasul de pe Cibin au aparut deja instalate, stații de service pentru biciclete, dotate cu pompe de aer și ustensile pentru reparații. Astfel, Sibiul este primul oraș din România care implementează sistemul PBSC Urban Solutions, unul dintre liderii globali în soluții de bike sharing și micromobilitate urbană.

Cum arată “Transalpina de Apuseni” un nou drum spectaculos în inima Carpaților

Cum arată “Transalpina de Apuseni” un nou drum spectaculos în inima Carpaților România este plină de locuri frumoase, care merită vizitate. Din păcate, la multe dintre acestea se ajunge foarte greu, infrastructura din țara noastră fiind de proastă calitate. Transalpina și Transfăgărășanul sunt două trasee unice în lume, care i-au impresionat în ultimii ani și pe mulți dintre turiștii străini.