Sibiu BikeCity a ajuns la Sibiu! In orasul de pe Cibin au aparut deja instalate, stații de service pentru biciclete, dotate cu pompe de aer și ustensile pentru reparații. Astfel, Sibiul este primul oraș din România care implementează sistemul PBSC Urban Solutions, unul dintre liderii globali în soluții de bike sharing și micromobilitate urbană.

Stațiile automate de închiriere au sosit deja și în acest moment se asamblează în depozit, pentru a putea fi amplasate în oraș.

Sibiu BikeCity a ajuns la Sibiu cu peste 500 de biciclete si triciclete inteligente

Un sistem de mobilitate velo care va purta numele  Sibiu BikeCity și care va pune la dispoziția comunității 540 de biciclete și 12 triciclete inteligente. Patru dintre triciclete sunt acționate manual și au fost configurate astfel pentru deplasarea persoanelor cu dizabilități motorii. Celelalte opt sunt destinate seniorilor, asigurând acestora o poziție confortabilă, atunci când pedalează.

De unde se vor putea închiria bicicletele?

Din 44 de locații, care acoperă tot orașul. Furnizarea, montarea și instalarea acestora este asigurată de Sustainable Urban Mobility Solutions S.R.L.

Ce aduce în plus proiectul de mobilitate urbană Sibiu BikeCity?
  • 10 puncte de reparații, destinate oricărui tip de bicicletă, dotate cu truse de scule și pompe de aer, pentru  reparații de urgență. Toate aceste stații de service provin de la un producător dintr-o țară cu mai multe biciclete decât numărul de locuitori: Olanda, iar informații despre acest furnizor, găsiți aici: www.lo-minck.nl
  • Tot în plus vor fi și cele 21 de rastele pentru  biciclete, a câte 10 locuri fiecare, care se vor adăuga stațiilor de închiriere, pentru bicicliștii care doresc să lase în zone securizate bicicletele personale.
  • O autoutilitară Piaggio cu o remorcă customizată pentru transportul bicicletelor, ea însăși un element spectaculos în trafic!
Cum va funcționa sistemul Sibiu BikeCity?

Va fi suficientă descărcarea unei aplicații mobile sau conectarea pe site-ul dedicat ori la terminalul din stații, pentru ca  persoanele cu vârsta de peste 14 ani să poată închiria bicicletele în regim self-service la Sibiu.

Din ce este format un sistem automat de închiriere?

Sistemul este format din stații de închiriere care vor funcționa în regim self-service și care vor include dock-uri, terminale alimentate cu panouri solare, biciclete și triciclete inteligente, monitorizate GPS. Acestora li se adaugă sistemul informatic.

 ”Ne-am angajat să dezvoltăm mobilitatea alternativă la Sibiu și facem tot ceea ce depinde de noi, ca autorități, pentru a asigura un mediu sănătos și o dinamică urbană adaptată provocărilor generate de schimbările climatice. Pe lângă transportul public ecologic vom avea de anul acesta și un sistem de bike sharing performant, care întărește promisiunea unui Sibiu smart.” a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Valoarea totala a proiectului este de 13,42 milioane lei, din care 12,49 milioane lei, fonduri europene nerambursabile.

Sibiu BikeCity a ajuns la Sibiu prin intermediul PBSC Urban Solutions?

PBSC Urban Solutions este o companie specializată din Quebec, Canada, activă din 2008 pe piața de bike sharing. Sistemele lor asigură mobilitatea velo în orașe din întreaga lume, din Barcelona sau Monaco până în New York, Rio de Janerio sau Abu Dhabi.

Mai multe informații despre PBSC Urban Solutions gasiti aici

Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”. Ciprian Roman și Nicu Giurgiu sunt doi prieteni care și-au petrecut…

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații. O femeie de 32 de ani din Sibiu este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev

Medic la Spitalul Județean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient

Medic la Spitalul Judetean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient. Anchetă la Spitalul Județean Sibiu, după ce un medic a fost înregistrat jignind fiica unui pacient: “Ce vrei tu, nesimțito?” Spitalul Județean Sibiu a început o anchetă după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care un medic jignește o femeie, fiica unui pacient. 

Primăria Sibiu caută recenzori pentru Recensământul Populației și Locuințelor

Primăria Sibiu caută recenzori pentru Recensământul Populației și Locuințelor. Pentru etapa de colectare a datelor din teren, în cazul persoanelor care nu s-au autorecenzat online, Primăria Sibiu caută 161 de recenzori și 9 recenzori șefi care să monitorizeze  și să coordoneze colectarea datelor.