Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru și ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, s-au întâlnit vineri și au reluat discuțiile despre crearea unui pol de dezvoltare între Sibiu și Braşov.

La întâlnirea care a avut loc și în compania preşedintelui Senatului Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Ioan Bondrea și a rectorului Universităţii Transilvania din Brasov, Ioan Abrudan, s-a discutat despre reluarea proiectelor demarate cu municipalitatea braşoveană înainte de începerea pandemiei – cum ar fi, de exemplu, seria de concerte în Germania a Grupului Vocal Anatoly – dar şi despre vizita preşedintelui Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestagului, Gunther Krichbaum, care se va afla săptămâna viitoare la Braşov, pentru a aduce ajutoare constând în echipamente medicale.

„Un subiect aparte, discutat de cei patru, a fost continuarea demersurilor pentru crearea unui pol de dezvoltare Braşov-Sibiu. Deja, la nivel academic, s-au făcut o serie de paşi, începând cu 2018, existând o colaborare între cele două universităţi, mai ales că există asemănări între cele două instituţii, inclusiv prin prisma faptului că, în ambele zone, îşi desfăşoară activitatea foarte multe companii germane iar adaptarea pregătirii studenţilor pentru piaţa muncii este similară. Următoarea etapă este crearea unui parteneriat între cele două administraţii locale, Excelenţa Sa Emil Hurezeanu fiind invitat să medieze discuţiile dintre cele două autorităţi publice, mai ales că este sibian de origine, dar şi un mare iubitor al Braşovului”, a precizat sursa citată.

În timpul acestor discuții și schimburi constructive de idei, primarul George Scripcaru a remarcat că ambasadorul României în Germania „poate să fie liantul” unui parteneriat între cele două oraşe, în vreme ce Hurezeanu, a abordat şi subiectul aeroportului de la Braşov.

„Am semnalat, ca fiu al Sibiului şi prieten apropiat la Braşovului, faptul că ne simţim din ce în ce mai ‘ameninţaţi’ de aeroportul dumneavoastră, care părea la început o himeră şi o promisiune pe termen lung, dar care începe să se transforme în realitate şi ne va face concurenţă la Sibiu. Dar cum se va zbura din ce în ce mai mult şi zborurile vor fi specializate, ne gândim ca între Sibiu, Braşov şi Cluj să existe o formă de complementaritate, în aşa fel încât unii să aducă mai mulţi pasageri, alţii mai mult cargo”, a declarat ambasadorul Emil Hurezeanu, în timpul întâlnirii de la Brașov.

sursa articol: https://www.agerpres.ro/administratie/2020/07/17/brasov-primarul-scripcaru-si-ambasadorul-hurezeanu-au-discutat-despre-crearea-unui-pol-de-dezvoltare-impreuna-cu-sibiul–542153

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Germania a majorat salariul minim: Un neamț câștigă de ȘAPTE ori mai mult decât un român

Germania a majorat salariul minim: Un neamț câștigă de ȘAPTE ori mai mult decât un român. În cursul zilei de miercuri, Guvernul german a adoptat un proiect…

Psihoză la pompe: Un bărbat a alimentat 1000L la o benzinărie din Alba

Psihoză la pompe: Un bărbat a alimentat 1000L la o benzinărie din Alba. Pe fondul scumpirilor la carburanți care au panicat un număr mare de șoferi și care…

Impozite mărite pentru românii cu mai mult de două mașini sau locuințe

Impozite mărite pentru românii cu mai mult de două mașini sau locuințe. Cei care au mai mult de două locuințe sau două mașini ar putea fi taxați în plus, bacșișul la restaurante ar urma să fie impozitat și nu este exclus să avem și o taxă pe zahăr.

Săptămâna de lucru cu 4 zile va fi legalizată și în România

Săptămâna de lucru cu 4 zile va fi legalizată și în România. După ce a fost legiferată în mai multe țări europene, săptămâna de lucru de patru zile are mari…