Tot mai mulți români sesizează o creștere semnificativă a prețurilor la alimentele din magazine, fenomen cauzat în mare parte de pandemia de COVID-19 și a efectelor sale nefaste care au influențat economia de piață. În acest context, specialiștii avertizează că, din toamnă, se vor simți și mai abrupt diferențele dintre banii pe care românii îi scot din buzunar pe mâncare acum, raportat la banii cheltuiți în perioada similară a anului trecut.

La aproape 5 luni distanță de la imaginile care prevesteau o criză alimentară fără precedent, rafturile magazinelor sunt iarăși pline, iar marfa s-ar fi ieftinit. Asta spune un raport al Comisiei Europene ale cărei date arată că ar trebui să dăm mai puțin pe mâncare acum, decât o făceam în aceeași perioadă a anului trecut. Prețul cărnii de porc la poarta fermei este cu aproximativ 20% mai mic decât în iulie 2019. Comparativ cu restul Europei, în România, acest tip de carne se vinde sub media europeană.

Totuși cum ne-am obșinuit deja, în România, realitatea de pe hârtie este contrazisă de situația de la raft, lucru pe care îl reclama, într-o intervenție pentru DIGI24, Dorin Cojocaru, președinte Asociația Patronală Română din Industria Laptelui: „Prețul la raft este stabilit de hypermarket făcând o balanță între puterea de cumpărare și costurile procesatorului să spun așa. Îmi este teamă că lunile următoare, din cauza pandemiei, a creșterii numărului șomerilor și așa mai departe să nu fim invadați, invadați cu ghilimele, de către comunitatea europeană, adică să ne trimită foarte multe produse alimentare ieftine, la preț de dumping, dar de o calitate îndoielnică”.

Chiar dacă prognozele anunțate de Comisia Europeană nu se văd și în bugetul de cumpărături a românilor, reprezentanții industriei alimentare avertizează că în toamnă urmează noi scumpiri, invocând un cumul de factori, printre care cei mai importanți ar fi, pandemia de coronavirus, seceta și gripa porcină africană.

sursa articol: https://www.digi24.ro/stiri/economie/pandemia-a-scumpit-mancarea-dar-ce-este-mai-rau-abia-acum-urmeaza-adevarate-efecte-se-vor-vedea-in-toamna-1339744

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv. Numărul românilor care au între 40 şi 50 de ani şi care pleacă din ţară definitiv a crescut. Asta arată datele INS, iar motivele sunt simple: vor salarii mari și un nivel de viață mai bun.