Emoțiile elevilor care au susținut Evaluarea Natională au luat sfârșit. Rezultatele au fost publicate pe site-ul evaluare.edu.ro, fiecare candidat putând accesa notele în baza unui cod.

La nivelul județului Sibiu există o singură medie de 10, obținută la Colegiul Național „Octavian Goga”. Cei mai mulți absolvenți de 10 au fost în București, 28 de medii, Iași, cu un număr de 7 și  Cluj, unde 6 elevi au obținut nota maximă. 76,38% dintre elevii sibieni au obținut medii mai mari sau egale cu 5.

Cum s-au descurcat elevii din Sibiu

Potrivit datelor transmise miercuri de IȘJ Sibiu, la nivelul județului Sibiu 76,38% din elevii participanți au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci)

„Situația statistică, la nivelul județului Sibiu, arată că dintre cei 3142 elevi prezenți, 2400  elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,38% (procent mai mare față de anul 2023 – 76,2%, dar mai mic față de anul 2022 – 84,08%, anul 2021 – 80,75%, anul 2020 – 78,8% și față de anul 2019 – 76,81%). Înainte de contestații, județul Sibiu ocupă locul 5 la nivel național.

Un singur candidat de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu a încheiat examenul cu media generală 10 (zece).  Rata de participare a fost de 94,07%, adică 3142 candidați prezenți, dintr-un total de 3340 elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română 2533 elevi (80,1% – din totalul celor 3163 elevi participanți) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3  elevi au fost notați cu 10 (zece). 

La proba de Matematică, 2183 elevi (69,5% – din totalul celor 3142 elevi participanți) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 21 elevi au obținut nota 10 (zece). 

La limba și literatura maternă, 376 elevi (96,7% – din totalul celor 389 elevi participanți) au obținut note mai mari sau egale cu 5, 2 elevi obținând nota 10. 

Cine sunt fruntașii și codașii

Potrivit analizei IȘJ Sibiu, 10 unități școlare din județ au rată de promovabilitate 100%, în vreme ce în 11 cazuri nu a promovat niciun candidat :

„Unitățile de învățământ din județul Sibiu care au procentul de 100% elevi care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) sunt: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Liceul Teoretic „Roth-Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială „Lucian Bologa” Marpod, Școala Gimnazială „Marțian Negrea” Valea Viilor, Școala Gimnazială Curciu, Școala Gimnazială Noiștat, Școala Gimnazială Nr. 1 Copșa Mică și Școala Gimnazială Tălmăcel.

Unitățile de învățământ din județul Sibiu unde niciun elev nu a obținut media mai mare sau egală cu 5 (cinci) sunt: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Cârța, Școala Gimnazială Dobârca, Școala Gimnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Merghindeal, Școala Gimnazială Mihăileni, Școala Gimnazială Nou, Școala Gimnazială Nr. 11 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 5 Mediaș, Școala Gimnazială Prislop și Școala Gimnazială Waldorf „Hans Spalinger” Roșia

Care sunt pașii următori

„Contestațiile pot fi depuse în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut. Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.    

Media generală de admitere, care se calculează considerând 100% media de la evaluarea națională, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor” se mai arată în comunicatul IȘJ Sibiu.

sursa articol: tribuna.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

România locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete

România locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete. România a obținut locul I în cadrul concursului EGMO 2022, cu o medalie de aur și 3 de argint

Doi copii din Ciugud și-au curățat satul de toate PET-urile și dozele aruncate de trecători

Doi copii din Comuna Ciugud, județul Alba, și-au curățat satul de toate PET-urile și dozele aruncate de trecători.Exemplu de bună creștere și civism la…

Monica Anisie a anunțat ultimele reguli pentru începerea școlii

Monica Anisie a anunțat ultimele reguli pentru începerea școlii. Ministrul Educaţiei a precizat că zilnic va avea videoconferinţe cu Inspectoratele Şcolare, pentru a pregăti deschiderea noului an şcolar. Unităţile de învăţământ vor trebui să aibă stocuri de măşti pentru elevii care nu au sau cărora li se rup cele pe care le poartă. De asemenea, catalogul a fost eliminat în timpul cursurilor, pentru a ”eficientiza timpul”, iar orele de laborator vor fi evitate.

Polițistul român care a salvat 60 de oameni în doar 3 ani

Polițistul român care a salvat 60 de oameni în doar 3 ani. Un polițist de frontieră din județul Bihor a salvat 60 de oameni în doar trei ani. Tânărul de 23 de ani a donat lunar sânge care a fost folosit pentru salvarea unor pacienți aflați în stare critică. Povestea lui a fost folosită într-o campanie, fiind proiectată pe un panou publicitar din New York.