Președintele Klaus Iohannis spune că discuțiile din coaliție privind varianta comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale sunt legitime, iar o astfel de măsură „ar fi o soluție”, pentru că sunt „greu de gestionat patru rânduri de alegeri în jumătate de an”. Reacția președintelui vine în contextul în care PSD și PNL negociază modul în care se vor desfășura toate cele patru tururi de scrutin electoral din 2024.

Iohannis a făcut aceste declarații joi, răspunzând întrebării unui jurnalist înaintea participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles.

  • „Eu știu că este o discuție în coaliție pentru a găsi soluții. Discuția e legitimă pentru că patru rânduri de alegeri în jumătate de an e foarte greu de gestionat și atunci ar fi o soluție ca anumite alegeri să fie comasate pentru a avea mai puține rânduri.
  • Cum va gestiona coaliția vom vedea, nu e treaba președintelui să se implice în negocieri, dar ar fi bine să se ia o decizie cât mai repede”, a declarat Iohannis.

Întrebat despre varianta lansată în spațiul public privind o coaliție PSD-PNL pentru următorii zece ani, cu rotația președintelui, Klaus Iohannis a spus că „poziția de președinte nu se joacă la masa verde și că cetățenii români sunt cei care stabilesc cine va fi președintele României”.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că este o idee foarte bună o rocadă la alegerile prezidenţiale, după modelul aplicat la rotaţia premierilor, însă a atras atenţia că ea ar trebui să fie pe un mandat complet: „O idee foarte bună. Dar să fie pe mandat complet. Totuşi, nu ne jucăm. Cred că e suficient, că am avut zece premieri în zece ani”.

După ședințe ale conducerilor celor două partide, liberalii și social-democrații au început oficial negocierile pentru comasarea alegerilor. Liderul PNL Nicolae Ciucă spune că o comansare a europarlamentarelor cu localele e „o variantă posibilă și benefică”, dar nu singura. La rândul său, șeful PSD Marcel Ciolacu spune că nu s-a luat o decizie în partid și că parlamentarii nu vor vota, deocamdată, nicio modificare legislativă de comasare sau decalare a alegerilor.

sursa articol: hotnews.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Traian Băsescu reacționează după sentința de colaborator al Securității

Traian Băsescu reacționează după sentința de colaborator al Securității comuniste: ”Voi face demersurile legale la CEDO”

Dosar de Candidat: Adrian Bibu vs Astrid Fodor

Sâmbăta trecută a fost marcată de lansarea listelor cu candidații propuși pentru alegerile locale din partea celor mai importante partide politice din Sibiu. Însă, cum era de așteptat, actualul primar din partea FDGR, Astrid Fodor și propunerea PNL, Adrian Bibu sunt “vedetele” ce par a se fi despris deja în fața plutonului din cursa pentru Primăria Sibiu.

Cancelarul Austriei după vizita la Putin: Nu putem renunța la gazul rusesc

Cancelarul Austriei după vizita la Putin: Nu putem renunța la gazul rusesc. Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că întreruperea gazului rusesc nu este

Cancelarul german Scholz: „Vrem să avem cea mai performantă armată din Europa”

Cancelarul german Scholz: „Vrem să avem cea mai performantă armată din Europa”. Cancelarul Olaf Scholz a anunțat o înarmare semnificativă a țărilor NATO…