Guvernul a adoptat noi măsuri pentru fermieri, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Printre acestea se numără o subvenție la motorină, dar și acordarea de sprijin financiar pentru fermierii din sectorul vegetal, pentru crescătorii de vite de și pentru cei de porci și păsări. “Așa cum am promis, suntem alături de fermierii și procesatorii români, continuăm să îi susținem, continuăm să dialogăm și să explicăm toate aceste măsuri bune pentru agricultura românească!”, transmite Florin Barbu.

“Săptămâna trecută am aprobat un sprijin de 100 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal și echivalarea permisului categoria B cu Tr.1. În ședința de Guvern de azi, am adoptat și acordarea a 100 de euro/animal, pentru crescătorii de vite de carne și bivolițe!

Primesc sprijin proporțional și crescătorii de porci și păsări. ( 100 euro/UVM ).

Sprijinul este necesar pentru compensarea pierderilor înregistrate de fermieri din cauza creșterii preţurilor la furaje, combustibili, utilități și forța de muncă, în contextul războiului din Ucraina.

Am adoptat și ordonanța care le permite fermierilor amânarea plății ratelor la contractele de credit, având în vedere dificultățile pe care le au din cauza secetei pedologice.

Fermierii primesc subvenție la motorină folosită în anul 2024 la valoarea maxim posibilă, respectiv 2 lei/litru! Acest lucru înseamnă carburant pentru agricultură mai ieftin cu 25% față de cât costă la pompă”, transmite Florin Barbu.

sursa articol: digi24.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Traian Băsescu reacționează după sentința de colaborator al Securității

Traian Băsescu reacționează după sentința de colaborator al Securității comuniste: ”Voi face demersurile legale la CEDO”

Cancelarul Austriei după vizita la Putin: Nu putem renunța la gazul rusesc

Cancelarul Austriei după vizita la Putin: Nu putem renunța la gazul rusesc. Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că întreruperea gazului rusesc nu este

Dosar de Candidat: Adrian Bibu vs Astrid Fodor

Sâmbăta trecută a fost marcată de lansarea listelor cu candidații propuși pentru alegerile locale din partea celor mai importante partide politice din Sibiu. Însă, cum era de așteptat, actualul primar din partea FDGR, Astrid Fodor și propunerea PNL, Adrian Bibu sunt “vedetele” ce par a se fi despris deja în fața plutonului din cursa pentru Primăria Sibiu.

Cancelarul german Scholz: „Vrem să avem cea mai performantă armată din Europa”

Cancelarul german Scholz: „Vrem să avem cea mai performantă armată din Europa”. Cancelarul Olaf Scholz a anunțat o înarmare semnificativă a țărilor NATO…