Centrul de vaccinare drive through se mută din Cazarma 90 în parcarea din Piața Teatrului începând de marți, 22 iunie. Primăria a luat această decizie pentru că noua locație este mai puțin solicitată decât parcarea Cazarma 90, situată mai aproape de centrul istoric.
Astfel, într-o parte a parcării din Piața Teatrului (spre sala de sport) se va amenaja centrul de vaccinare drive through. Accesul în această parte de parcare va fi liber, ieșirea urmând să se facă tot spre bulevardul Coposu. Restul suprafeței parcării se va putea utiliza normal, cu acces reglementat prin barieră și ieșirea spre str. Berăriei.
Primăria Sibiu, Direcția de Sănătate Publică și Instituția Prefectului Județului Sibiu vor colabora pentru mutarea centrului de pe Cazarma 90. Reamenajarea acestuia în noua locație din Piața Teatrului va avea loc în cursul zilei de marți.
Centrul de vaccinare drive through se mută din Cazarma 90. Peste 8000 de persoane au fost vaccinate în fostul centru drive through din Cazarma 90
Cei care doresc să se vaccineze împotriva COVID pot face acest lucru atât în centrele fixe amenajate în municipiu, cât și în acest centru drive through.
Vaccinarea sa va putea face fără a avea nevoie de programare, doar în baza cărții de identitate, potrivit comunicatului Primăriei Sibiu.
La centrul drive through, imunizarea se face cu vaccin Pfizer BioNTech și Johnson & Johnson. Până în prezent în acest centru s-au administrat peste 8.000 de doze.Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată