Specialiştii INSP şi STS vor întocmi raportul preliminar legat de numărul deceselor. Vlad Voiculescu a fost demis de premierul Florin Cîţu pe fondul crizelor din sănătate. Premierul Cîţu spune că responsabil era Dan Barna.”,
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihailă, urmează să comunice astăzi rezultatele anchetei făcute în legătură cu raportarea morţilor cauzate de virusul Sars-CoV-2.
IOANA MIHĂILĂ ministrul Sănătăţii:
”Nu ştim încă exact care sunt cauzele dar există diferenţe între diversele sisteme de raportare. Urmează ca în data de 7 mai conform raportului pe care l-am primit astăzi, această comisie să redacteze o formă mai avansată iar noi urmează să vă comunicăm rezultatele acestui raport”.
Luna trecută, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, vorbea de o subraportare capabilă să schimbe percepţia opinieii publice.
Totodată, a menţionat căm dacă era încă în funcţie, aceste afirmaţii nu le-ar fi făcut şi ar fi aşteptat rezultatele unei investigaţii.
VLAD VOICULESCU, fost ministrul al Sănătăţii:
”Vă spun că există o diferenţă, există indicii că există o diferenţă între decesele raportate într-o anumită platformă, în Corona Forms şi în datele pe care le primea raportate Ministerul Sănătăţii”.
Tot luna trecută, legat de numărul deceselor, premierul Florin Cîţu spunea că responsabilitatea era a lui Dan Barna, cel care coordona Ministerul Sănătăţii şi care nu a venit în nici o şedinţă de Guvern cu o notă de informare.
FLORIN CÎŢU, prim-ministrul României:
”Eu îi cer public vicepremierului Dan Barna, care este coordonatorul Ministerului Sănătăţii şi a fost de la începutul anului, să ne spună dacă ştia despre aceste lucruri şi ce măsuri a dispus”.
Sursa articol: Mediafax Credit foto: gpointstudio