Câți dintre părinți vor fi de acord să-și lase copiii înapoi la școală? Întrebarea la care vrea să răspundă studiul comandat de Ministerul Educației și Cercetării. Mai mult de jumătate dintre părinți vor revenirea elevilor la cursuri față în față. Aproape o treime își doresc ca școala să înceapă în sistem hibrid.
Potrivit studiului Back to School Post-Covid, derulat în rândul părinților care au copii în învățământul preuniversitar, 55% dintre aceștia doresc revenirea la cursuri față în față. Acest scenariu se bucură de cel mai crescut nivel de încredere.
Cursurile față în față sunt preferate, mai ales, în cazul preșcolarilor și al elevilor de liceu. Principala îngrijorare a părinților se leagă de neatenția copiilor față de regulile de distanțare fizică și igienă. Al doilea motiv ar fi că unii părinți și-ar putea trimite copiii la școală, chiar dacă prezintă simptome.
Aproape o treime (31%) dintre părinți optează pentru cursurile mixte, acasă și la școală, cu un grad moderat de încredere. Această variantă este preferată, în special, pentru elevii din ciclurile gimnazial și licealprecum și pentru cei care locuiesc în orașele mari și foarte mari ale țării. Studiul arată că doar 14% dintre părinți aleg cursurile exclusiv la distanță
Datele complete ale studiului comandat pentru a afla câți dintre părinți vor fi de acord să-și lase copiii înapoi la școală, pot fi consultate aici.
„Părinții elevilor de gimnaziu și din clasele mai mici tind totuși să accepte mai ușor această formă de desfășurare a cursurilor, comparativ cu cei din clasele de liceu. Reticența părinților a fost generată de lipsei socializării (65% dintre părinți), a timpului prelungit petrecut în fața calculatorului (58%). Aceasta este reflectată în dificultatea asimilării informațiilor predate în cadrul cursurilor la distanță (62%) ori de faptul că elevilor le lipsește concentrarea (54%), neavând un program clar și o anumită rutină de învățare (52%)”, se arată în comunicatul MEC.
Studiul Back to School Post-Covid, lansat de Ministerul Educației și Cercetării, a fost realizat în perioada 26 iulie – 3 august 2020, de către MKOR Consulting în parteneriat cu Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, pe un eșantion de 1.067 de respondenți.
Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată!