Primăria Sibiu, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, a depus un proiect pentru atragerea de fonduri europene în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, Axa Prioritară 9 „Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”.
“Am alocat fonduri importante Spitalului de Pediatrie de la începutul acestei crize sanitare pentru a asigura pornirea și funcționarea liniei de testare PCR existentă și pentru a dota unitatea medicală cu cele necesare pentru tratamentul pacienților precum și pentru protecția personalului medical. Am depus proiectul prezent pentru a atrage o finanțare în valoare de 22,4 milioane de lei pentru Spital pentru ca acesta să poată continua să se doteze corespunzător pentru lupta cu acest virus care nu pare să slăbească”, a declarat Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu
Obiectivul general al proiectului este acela de a dota Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu cu echipamente şi materiale de protecție, dezinfecție, testare și tratare, pentru asigurarea unui răspuns prompt şi eficient în lupta împotriva noului coronavirus. Mai concret se dorește diagnosticarea mai rapidă precum și tratarea și monitorizarea cu o mai mare eficiență a pacienților infectați cu noul coronavirus. Capacitatea de testare a Spitalului va crește cu 30%. În același timp, prin acest proiect se dorește reducerea riscului de contaminare a personalului medical și a pacienților.
Concret, cu fondurile pe care municipiul Sibiu dorește să le obțină, se vor achiziționa:
- echipamente și produse pentru dezinfecție cu care se vor igieniza spațiile, aerul și instrumentele, personalul, pacienții și aparținătorii acestora care intră în Spital: aparate de purificare a apei, aparate de sterilizare, băi ultrasonice, etc
- echipamente de protecție necesare: consumabile medicale de tipul echipamentelor de protecție, mănuși chirurgicale, ochelari tip mască, îmbrăcăminte specială pentru medici
- echipamentelor necesare în cadrul Secției de Anestezie şi Terapie Intensivă: aparate de anestezie, aparate de diagnosticare, instrumente pentru anestezie şi pentru reanimare, monitoare respiratorii, paturi
- containere speciale pentru crearea unui spațiu de triaj la Secția Boli Infecțioase și a unor spații de depozitare echipamente de protecție la Secția Boli Infecțioase și Secția Clinica Pediatrie
- sistem complet generator de oxigen medicinal cu rampe de distribuție în vederea producerii de oxigen pentru Salonul ATI din Secția Boli Infecțioase
- aparat de extracție automată ARN viral, necesar pentru creșterea capacității de testare COVID-19 de la 100 la 150 probe/ zi a Laboratorului de Analize Medicale
- aparatura de laborator, teste, reactivi și consumabile de laborator necesare în vederea depistării noilor cazuri de infectare cu SARS-CoV2, precum şi a stabilirii faptului că pacienţii depistaţi pozitiv s-au vindecat.
- compresor de aer medical pentru Salonul ATI din Sectia Boli Infecțioase
- echipamente de curăţenie, pentru menținerea condiţiilor igieno-sanitare la standarde înalte, inclusiv un sistem avansat pentru neutralizarea deșeurilor medicale
- echipamente care să permită diagnosticarea, tratamentul şi controlul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, precum şi a celor suspecţi
- aparatură medicală, echipamente, instrumentar necesare tratării afecţiunilor asociate COVID 19 având în vedere faptul că Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu este singura unitate medicală pediatrică din țară spital COVID 19, faza a-II-a.
- dotări pentru transportul şi depozitarea medicaţiei şi echipamentelor de protecţie
- aparatură pentru Laboratorul de Analize Medicale achiziţionate de către Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu în vederea efectuării de teste împotriva SAR-Cov2 – aparatură necesară intervenţiilor din cadrul Secţiei de Terapie Intensivă având în vedere necesitatea asigurării unui tratament imediat.