Marți, 7 mai 2024, au fost semnate la sediul municipalității de către primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman și de către reprezentanții firmelor câștigătoare – SC GRANITTO CONSTRUCT SRL și SC ATERM SRL, două contracte de execuție lucrări privind renovarea energetică moderată a unor blocuri de locuințe din municipiul Mediaș. Cele două contracte se desfășoară în cadrul a două proiecte finanțate prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR), componenta 5 – Valul renovării, axa 1 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale, operațiunea A.3. – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale.
În cadrul primului contract sunt cuprinse 3 clădiri din municipiul Mediaș, situate pe strada George Topârceanu nr. 12, bloc 12 (scările A, B și C), str. Geologiei nr. 3, bloc 3 și str. Clujului nr. 10, bloc 11. Cel de-al doilea contract cuprinde blocurile de locuințe situate pe str. Govora nr. 4, bloc 48 (scările A și B) și str. 1 Decembrie nr. 22 (scările A și B).
Prin implementarea acestor proiecte se vizează în principal reabilitarea termică a clădirilor în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și reducerea consumului anual specific de căldură cu impact asupra mediului pe termen lung și asigurarea confortului locatarilor.
În mod concret, în cadrul celor două proiecte se vor realiza lucrări care constau în:
– izolarea termică la exterior a pereților;
– termoizolarea copertinelor de acces în bloc, a balcoanelor și a planșeului sub pod;
– închiderea tuturor balcoanelor cu tâmplărie performantă energetic;
– montarea de panouri fotovoltaice;
– înlocuirea întregii tâmplării existente cu tâmplărie performantă energetic.
„Am semnat astăzi două contracte pe fonduri europene nerambursabile, care au drept scop renovarea, reabilitarea unui număr de cinci blocuri din municipiul Mediaș. În perioada următoare voi avea o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, pentru a le face cunoscut programul pe care îl avem în vedere. Le mulțumesc tuturor colegilor mei care au lucrat pentru promovarea acestor proiecte“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.
sursa articol: sibiuindependent.ro