Casa Artelor din cadrul Muzeului ASTRA se deschide marți, 7 mai 2024. Noua locație din Piața Mare se va numi Centrul de Activități și Resurse Regionale (C.A.R.R) și va fi dedicată învățării, promovării și comercializării obiectelor meșteșugărești de artă românească.
Muzeul ASTRA invită sibienii la deschiderea oficială a Centrului de Activități și Resurse Regionale de la ora 12:00, la Casa Artelor, Piața Mică nr. 20 – 21.
Clădirea Casei Artelor a fost restaurată după un lung proces de reabilitare cu ajutorul fondurilor norvegiene.
Derulat în parteneriat cu Museene i Sør Trøndelag A/S – MiST (Norvegia) și Future Capital (România), în cadrul programului Ro-Cultura, finanțat prin Granturile SEE și implementat de Unitatea de Management al Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, proiectul a avut ca obiectiv principal restaurarea, refuncționalizarea și punerea în valoare a Casei Artelor în vederea îmbunătățirii managementului patrimoniului cultural, consolidării antreprenoriatului cultural și funcționării C.A.R.R.
Noul centru cultural al Sibiului a fost inaugurat pe 25 aprilie, în cadrul unei ceremonii oficiale, urmând ca publicul larg să aibă acces începând de mâine.
„Este o zi foarte importantă pentru Muzeul Astra, o zi importantă pentru orașul Sibiu și o zi importantă pentru România. Alături de partenerul din Norvegia, Mussene I Sor Trondelag, anul acesta împlinim 15 ani de cooperare, cooperare care a modificat și a dezvoltat peisajul infrastructurii muzeelor din România. Am început în 2009-2011, cu un proiect care valoriza și ajuta patrimoniul să fie conservat, depozitat și apoi valorizat, următorul proiect viza multiculturalismul atât de comun, dar prea puțin aplicat în România, iar acest proiect vizează dezvoltarea viitoare a resurselor patrimoniale, materiale și imateriale”, a spus atunci Ciprian Ștefan, directorul Muzeului Astra.
Astfel, la parterul Casei Artelor găsim spații pentru ateliere meșteșugărești la care se vor putea implica și localnicii, dar și un magazin care valorizează produsele meșterilor. La etajul unu sunt spațiile pentru cursuri de formare profesională în îndeletniciri arhaice, în care se va face certificarea competențelor meșterilor. La mansarda Casei Artelor, proiectul include o expoziție inovativă, care îmbină patrimoniul cu digitalul, despre meșteșugurile care au conturat peisajul cultural transilvănean.
sursa articol: turnulsfatului.ro