Echipa „Donează sânge, fii erou!” lansează o campanie de informare în perioada 15-26 aprilie despre donarea de sânge la Centrele de Transfuzie Sanguină din întreaga țară. Voluntarii proiectului vor vizita licee și universități, unde vor oferi informații esențiale despre importanța donării de sânge și despre modul în care fiecare donator poate deveni un adevărat erou pentru cei care au nevoie.

„Lipsa de sânge din spitale continuă să fie o importantă problemă a sistemului medical din România. Transfuziile sanguine sunt esențiale pentru pacienții care suferă de anemii severe, politraumatisme sau cei care sunt pacienți oncologici. În absența unui substitut sintetic, sângele și preparatele sanguine obținute de la donatori reprezintă singura modalitate de a trata acești pacienți”, spun membrii asociației.

Criteriile necesare:

În timpul prezentărilor din școli, voluntarii vor împărtăși informații importante, printre care se numără și principalele criterii de admisibilitate pe care cetățenii trebuie să le îndeplinească pentru a putea dona sânge:

  • vârsta: 18-60 ani;
  • greutate: femei – peste 50 kg; bărbați – peste 55 kg;
  • să nu sufere de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli infecțioase, etc.);
  • să nu aibă alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile;
  • să nu fi urmat vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate);
  • să nu se fi tatuat și să nu fi pus piercing în ultimele 6 luni;
  • să nu fie în perioada menstruală (sau cu 5 zile înainte sau după);
  • să nu consume alcool și alimente bogate în grăsimi cu 48h înaintea donării.

„Donează sânge, fii erou!” este un proiect al Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și parte a programului Standing Committee On Public Health (SCOPH) din cadrul International Federation of Medical Students’ Associations.

Proiectul este susținut de către Institutul Național de Transfuzie Sanguină ”Prof. Dr. C. T. Nicolau” și de către Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Echipa Donează sânge, fii erou!- Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România, în parteneriat cu studenții de la Facultatea de Medicină, din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu.

sursa articol: oradesibiu.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Ce să bei pentru a-ți ține în frâu tensiunea arterială

Ce să bei pentru a-ți ține în frâu tensiunea arterială. Un obicei simplu te poate ajuta să diminuezi hipertensiunea. Dacă ai probleme cu tensiunea arterială crescută, cercetătorii au ajuns la concluzia că o băutură populară și la îndemâna oricui poate avea efecte imediate în scăderea hipertensiunii.

Doctorul care a descoperit Omicron: Mi s-a cerut să nu spun că dă forme uşoare ale bolii

Doctorul care a descoperit Omicron: Mi s-a cerut să nu spun că dă forme uşoare ale bolii. Angelique Coetzee, printre primii medici sud-africani care au aflat despre mutaţiile suferite de SARS-CoV-2, a povestit prin ce calvar a trecut, în momentul în care a dorit să comunice lumii rezultatele obţinute.

Copilul tău face febră şi are gura plină de băşici? Herpangina e de vină. De unde apare şi cum se tratează boala

Herpangina este o boală infecţioasă care afectează mai ales copiii cu vârste…

Pericolul ascuns din utilizarea îndelungată a paracetamolului

Pericolul ascuns din utilizarea îndelungată a paracetamolului. Risc de atac de cord şi accident vascular cerebral în cazul utilizării îndelungate a unuia dintre cele mai folosite medicamente în ţara noastră.