Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din luna aceasta au fost incluse și aprobate două proiecte importante pentru sistemul de colectare selectivă a deșeurilor de la populație în municipiul Sibiu. Primăria Sibiu intenționează să le depună pentru obținerea finanțării din Planul Național pentru Redresare și Reziliență.

“Sibiul a dat tonul cu insulele ecologice, primele 15 fiind deja funcționale în oraș încă de anul trecut. Vom extinde acest model, cu fonduri europene, în tot orașul. În ceea ce privește centrul de aport voluntar, acesta reprezintă o alternativă la campaniile anuale de colectare a anumitor tipuri de deșeuri, cum sunt cele voluminoase sau periculoase, dar îi ajută și pe cetățenii care doresc să acceseze abonamentul ECO pentru taxa de salubrizare care presupune predarea a 10 kg de reciclabile anual. Până acum puteau face acest lucru la centrele private de colectare, dar acum vom crea unul public”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu. 

Crearea a 110 insule ecologice digitale pentru colectarea selectivă a deșeurilor, fiecare dotată cu 5 tipuri de containere pentru cele 5 fracții de deșeuri. Insulele vor avea acces controlat, digital, prin intermediul unui card, prin GSM înregistrându-se numărul de aruncări pe fiecare apartament. Astfel, se va reuși implementarea sistemului “Plătește pentru cât arunci”, instrument specificat în legislație.

Viziunea de viitor

Menționăm că Primăria intenționează să solicite finanțare pentru numărul maxim de astfel de insule indicat în Ghidul de finanțare pentru un municipiu de dimensiunea Sibiului. Valoarea estimată a proiectului depășește 12,5 milioane de lei.

Amenajarea unui centru de aport voluntar a deșeurilor reciclabile, scopul fiind acela de a suplimenta posibilitățile de colectare selectivă pentru cetățeni. Centrul va fi creat în Viile Sibiului, pe un teren de aproximativ 4.000 de metri pătrați pus la dispoziție de Primăria Sibiu. Practic, cetățenii conștiincioși, care colectează selectiv corect din responsabilitate, dar și pentru a-și reduce costurile cu taxa de salubrizare prin diminuarea cantităților de rezidual, vor putea aduce la acest centru oricând, în afara campaniilor de colectare, următoarele tipuri de deșeuri care nu pot fi colectate în pubele individuale de la locuințe: (1) reciclabilele și biodeșeurile, (2) deșeurile voluminoase și periculoase, (3) deșeurile din construcții, (4) echipamentele electrice și electronice, (5) anvelopele și bateriile uzate.

Sursa: Tribuna

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”. Ciprian Roman și Nicu Giurgiu sunt doi prieteni care și-au petrecut…

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații. O femeie de 32 de ani din Sibiu este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev

Medic la Spitalul Județean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient

Medic la Spitalul Judetean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient. Anchetă la Spitalul Județean Sibiu, după ce un medic a fost înregistrat jignind fiica unui pacient: “Ce vrei tu, nesimțito?” Spitalul Județean Sibiu a început o anchetă după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care un medic jignește o femeie, fiica unui pacient. 

Primăria Sibiu caută recenzori pentru Recensământul Populației și Locuințelor

Primăria Sibiu caută recenzori pentru Recensământul Populației și Locuințelor. Pentru etapa de colectare a datelor din teren, în cazul persoanelor care nu s-au autorecenzat online, Primăria Sibiu caută 161 de recenzori și 9 recenzori șefi care să monitorizeze  și să coordoneze colectarea datelor.