Noul stadion al Sibiului prinde contur. Video cu stadiul lucrărilor la începutul lunii martie de pe șantierul noului stadion al Sibiului
Reprezentanții Con-A au dat publicității o nouă înregistrare video a șantierului deschis pentru modernizarea Stadionului municipal Sibiu. Înregistrarea surprinde stadiul lucrărilor la începutul lunii martie 2022.
Cu excepția pauzei de două săptămâni, acordată în cadrul companiei de construcții în preajma Crăciunului din fiecare an, cei de la Con-A vor au declarat pentru Turnul Sfatului că continua lucrările și pe parcursul iernii atât timp cât temperaturile exterioare permit. ”Dacă nu sunt temperaturi mai mici decât ne permite tehnologia de lucru să putem lucra nu vom întrerupe. Prin urmare, vom întrerupe lucrările doar dacă va fi o iarnă extrem de friguroasă”.
Noul stadion al Sibiului prinde contur în urma celei mai mari investiții locale din ultimii 30 de ani
Lucrările de modernizare a Stadionului municipal Sibiu reprezintă cea mai mare investiție realizată de administrația locală în ultimii 30 de ani.
La finalul unui contract care a ajuns la 37 de milioane de euro și este estimat să mai crească până aproape de 40 de milioane de euro, Sibiul va avea din acest an un nou stadion. Este obiectivul în care orașul a investit cei mai mulți bani în istoria sa recentă. Și toți sunt din bugetul local. – Citește și Vara aceasta, Sibiul va avea un nou stadion de 40 de mil. de euro. Ce va face cu el?
sursa articol: turnulsfatului
Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată