72 de bolnavi de Covid din judeţul Timiş au primit gratuit, pentru tratament la domiciliu, concentratoare de oxigen şi pulsoximetre, în cadrul proiectului Oxigen pentru Timişoara. “,

Timişorenii, dar şi timişenii care suferă de Covid-19 sunt probabil singurii pacienţi din ţară care au primit gratuit concentratoare de oxigen şi pulsoximetre pentru tratamentul la domiciliu. Şi asta s-a întâmplat datorită unui parteneriat exemplar între societatea civilă, mediul privat şi Primăria Timişoara în sprijinul celor suferinzi”, a anunţat primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

Conform acestuia, programul Oxigen pentru Timişoara merge mai departe şi urmează să fie achiziţionate încă 50 concentratoare de oxigen şi 750 de kituri pentru bolnavi, cu care se va reuşi continuitatea sprijinirii bolnavilor pentru următoarele 6 luni.

„Oxigen pentru Timişoara s-a născut în noiembrie anul trecut. Ideea a apărut înainte chiar de a prelua mandatul de primar, într-o discuţie cu iniţiativa City Doctors a doctorului Virgil Musta, care grupează medici specialişti şi de familie. Trebuia urgent găsită o soluţie de tratament la domiciliu pentru pacienţii cu forme medii de Covid-19, sub supravegherea medicului de familie, astfel încât spitalele să îşi poată concentra resursele pentru salvarea vieţii pacienţilor cu forme severe. Limitările legale împiedică administraţia locală şi spitalele din subordine să aloce direct oamenilor aparatura salvatoare”, a scris pe Facebook Dominic Fritz.

Acesta a precizat că fondul Oxigen pentru Timişoara a strâns peste 1.700.000 lei din donaţii de la persoane fizice şi companii locale, fond din care Fundatia Comunitară Timişoara, partener strategic în proiect, a putut achiziţiona echipamentele şi materialele necesare.

„Colegii noştri asistenţi sociali din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Timişoara au distribuit apoi pulsoximetrele şi concentratoarele de oxigen la domiciliul bolnavilor de Covid-19, în Timişoara şi în alte localităţi din judeţul Timiş. Chiar în momentul în care citiţi acest lucru, 72 de semeni ai noştri aflaţi sub supraveghere medicală la domiciliu respiră mai uşor mulţumită echipamentelor împrumutate prin programul Oxigen pentru Timişoara. Mulţumită solidarităţii prin care Timişoara îşi dovedeşte cunoscuta tărie a spiritului, în vremuri dificile”, a adăugat primarul.

Sursa articol: Mediafax

Credit foto: Envato/ DC_Studio

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doctorul care a descoperit Omicron: Mi s-a cerut să nu spun că dă forme uşoare ale bolii

Doctorul care a descoperit Omicron: Mi s-a cerut să nu spun că dă forme uşoare ale bolii. Angelique Coetzee, printre primii medici sud-africani care au aflat despre mutaţiile suferite de SARS-CoV-2, a povestit prin ce calvar a trecut, în momentul în care a dorit să comunice lumii rezultatele obţinute.

Pericolul ascuns din utilizarea îndelungată a paracetamolului

Pericolul ascuns din utilizarea îndelungată a paracetamolului. Risc de atac de cord şi accident vascular cerebral în cazul utilizării îndelungate a unuia dintre cele mai folosite medicamente în ţara noastră.

Copilul tău face febră şi are gura plină de băşici? Herpangina e de vină. De unde apare şi cum se tratează boala

Herpangina este o boală infecţioasă care afectează mai ales copiii cu vârste…

Klaus Iohannis a explicat cum vor fi vaccinați românii!

Klaus Iohannis a explicat cum vor fi vaccinați românii. Președintele țării a detaliat, luni, după o ședință cu reprezentanții MAI, MApN și ai Ministerului Sănătății, cum va arăta campania de vaccinare. Președintele a explicat că vaccinul va fi administrat etapizat populației. La locul de muncă, în centre special amenajate și inclusiv „drive-through”.