Rabla pentru electrocasnice începe pe 15 decembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. Doritorii pot obține mai multe vouchere, dar pentru produse diferite.

Din 15 decembrie, românii își vor putea cumpăra electrocasnice și electronice noi prin Programul „Rabla pentru Electrocasnice”.

Programul are un buget total de 40 de milioane de lei și va permite utilarea caselor cu aparate electrocasnice de ultimă generație, pentru cel puțin 100.000 de români.

„Există o mare așteptare pentru acest program. De aceea, investim un buget dublu față de anul 2018. Toți ne ajutăm acasă de astfel de echipamente și ne bucurăm ori de câte ori ne mai cumpărăm ceva nou și modern. Fie că este vorba despre un frigider în bucătărie sau un smart tv în sufragerie. Din 15 decembrie, orice român își va putea înlocui un aparat electric sau electrocasnic vechi cu unul nou.”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Rabla pentru Electrocasnice 2020 a introdus în lista echipamentelor finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) patru produse care nu au existat în edițiile anterioare: aspiratoare, uscătoare de rufe, laptopuri și tablete.

Rabla pentru electrocasnice începe pe 15 decembrie. Produsele eligibile și valoarea voucherelor

Valoarea voucherului pentru fiecare dintre cele 9 echipamente fiananțate este de:

  • laptopuri – finanțare de 500 de lei;
  • aparate de aer condiționat; frigidere sau combine frigorifice; televizoare; uscătoare de rufe; mașini de spălat vase. Finanțarea nerambursabilă este de 400 de lei;
  • tablete și mașini de spălat rufe – finanțare nerambursabilă de 300 de lei;
  • aspiratoare, cu o finanțare nerambursabilă de 200 de lei.

„Aceste sume vor ajunge la români sub formă de vouchere electronice, după un proces de înscriere, care se va desfășura online. Practic, se va intra în aplicația informatică de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, www.afm.ro, unde trebuie completate datele personale ale solicitantului și bifat echipamentul pentru care se dorește finanțarea.

Imediat după acest proces, aplicația va emite un voucher unic, electronic, cu o valabilitate de 15 zile. Cu acest voucher, orice român se va duce la un comerciant autorizat, va preda aparatul vechi pe care vrea să-l înlocuiască și va achiziționa aparatul nou.”, a explicat ministrul Mircea Fechet.

Un solicitant poate obține mai multe vouchere, dar pentru produse diferite, respectiv un voucher pentru un anumit tip de produs. Echipamentul vechi care va fi predat comerciantului trebuie să fie de același tip cu cel nou achiziționat, cu două excepții: pentru uscătoarele de rufe și pentru mașinile de spălat vase, sunt acceptate aparate vechi din restul listei programului.

În următoarea săptămână se va desfășura procesul de validare a comercianților în program, urmând ca lista acestora să poată fi consultată pe site-ul AFM.

sursa articol: impact

Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv. Numărul românilor care au între 40 şi 50 de ani şi care pleacă din ţară definitiv a crescut. Asta arată datele INS, iar motivele sunt simple: vor salarii mari și un nivel de viață mai bun.