Raed Arafat a explicat în ce condiții vom putea sărbători Crăciunul în 2020. Raed Arafat a detaliat cum vor fi organizate sărbătorile de iarnă în acest an, în condițiile în care numărul infectărilor cu coronavirus crește vertiginos. Secretarul de stat în MAI a explicat că statul nu poate și nu nici nu va interveni în spațiul privat, dar poate veni cu sfaturi de limitare a răspândirii virusului.

Raed Arafat a precizat că „nu vor fi sărbători ca altă dată” și a insistat asupra faptului că „nu putem să ne așteptăm la sărbători ca în anul 2019, asta e clar”.

„Limitele generale le știm deja. Masca cred că va fi și atunci, distanțarea va fi și atunci; limitele la activitățile în spațiile închise vor fi și atunci, cel mai probabil. Dacă vor fi și alte măsuri, asta n-am cum să prezic de pe acum. Important e să sesizăm cu toții că n-avem cum să avem o sărbătoare similară cu cea din 2019.”, a completat șeful DSU.

Arafat a subliniat că ar putea fi măsuri care să nu permită activități ca cele din anii trecuți, fără să detalieze despre ce măsuri este vorba.

„Vom fi în mijlocul pandemiei, în valul doi și vom fi și cu risc că, dacă nu respectăm regulile, să ne trezim cu o creștere în ianuarie-februarie. Încă vom fi în timpul iernii, care este sezonul preferat de acest virus.”, a mai spus el.

Raed Arafat a explicat în ce condiții vom putea sărbători Crăciunul în 2020. Sărbători de iarnă în familie restrânsă

Raed Arafat a precizat că „fără nicio îndoială” că populația este mai expusă în familie și a explicat cum ar putea fi sărbătorit Crăciunul în familie. „În familie înseamnă între oamenii care stau în aceeași casă, da! În familie lărgită înseamnă să vin și alții la tine, ți-ai asumat imediat un risc!”

„Unii au încercat să denatureze declarațiile de la Guvern. Nu putem să intrăm în casele oamenilor și să spunem ce să facă. Asta este răspunderea lor acolo. Dacă tu vrei să sărbătorești cu încă două-trei familii, ți-ai crescut mult riscul de a te infecta.

Bănuiesc că nu vei sta în noaptea de Crăciun cu mască. Asta e imposibil. Așa că, modul în care îți organizezi masa de Crăciun contează. Dacă aduci și bunicii, și alți prieteni și mai multă lume, care stau în alte zone, riscul de transmite este mai mare. Ăsta e un lucru logic.”, a completat secretarul de stat, într-o intervenție la Digi24.

„Fiecare calculează riscul pe care vrea să și-l asume. Noi încercăm să limităm riscul de răspândire în spațiile publice, la locul de muncă, dăm sfaturi pentru spațiile private, dar acolo nu avem cum să mergem să controlăm, nici nu este normal. Acolo depinde de fiecare persoană și de cât de mult conștientizează riscul cu care se confruntă”, a precizat Raed Arafat.

sursa articol: digi24

Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Ce să bei pentru a-ți ține în frâu tensiunea arterială

Ce să bei pentru a-ți ține în frâu tensiunea arterială. Un obicei simplu te poate ajuta să diminuezi hipertensiunea. Dacă ai probleme cu tensiunea arterială crescută, cercetătorii au ajuns la concluzia că o băutură populară și la îndemâna oricui poate avea efecte imediate în scăderea hipertensiunii.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…