Șef DGASPC reținut de DNA pentru luare de mită. Procurorii din cadrul DNA de la Timișoara l-au reținut, luni, pe Laszlo Andras Laza-Lihor, șef Serviciu în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P) Timiș, pentru luare de mită în formă continuată.
În cursul zilei de luni bărbatul a fost dus în fața unui magistrat de drepturi și libertăți de la Tribunalul Timiș. Acolo i s-a cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile.
După dezbateri, instanța a emis pe numele lui Laza-Lihor mandatul cerut de procurorii DNA. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Timișoara.
În ordonanța procurorilor se arată că în perioada 2015-2020, în exercitarea funcției de șef al Serviciului Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități din cadrul D.G.A.S.P Timiș, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi pretins și primit de la mai multe persoane, prin intermediari, sume de bani cu titlul de mită.
Banii erau ceruți pentru a întocmi formalitățile necesare obținerii indemnizației de încadrare în grad de handicap, în baza unor documente false, persoanele în cauză nefiind îndreptățite să beneficieze de aceste drepturi.
Șef DGASPC reținut de DNA pentru luare de mită. Cerea bani fără jenă
Pe parcursul investigației au fost identificate până în acest moment aproximativ 100 de persoane. Acestora, pentru sume de bani cuprinse între 2000-5000 de euro de persoană, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras le-ar fi înlesnit obținerea indemnizației de încadrare în grad de handicap.
Concret, la data de 04 octombrie 2020, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi primit; de la un intermediar, suma totală de 1.600 de euro și produse alimentare. Asta fi trebuit să primească pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap pentru două persoane.
La data de 08 noiembrie 2020 suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras a primit în scopul anterior menționat, printr-un alt intermediar, sumele de 2000 de euro și 1900 lei. Banii erau folosiți pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap a unei persoane cu domiciliul într-un alt județ. În aceste împrejurări, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
De asemenea, la data de 08.11.2020 s-au efectuat două activități de constatare a infracțiunii flagrante cu privire la momentul în care doi dintre intermediarii suspectului Lihor-Laza Laszlo Andras au primit sume de bani și documente pentru a le remite susnumitului.
Afaceri cu certificate false de handicap
Obținerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap, în maniera expusă anterior, a devenit de notorietate. Din acest motiv, persoane din alte județe și-au stabilit provizoriu reședința în jud. Timiș, pentru a putea obține un astfel de certificat (ex. din județele Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrița Năsăud).
Asemenea certificate fac ca beneficiarii lor să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap care nu li se cuvin; dar și alte facilități conferite de lege. Există suspiciunea că, până în prezent, prejudiciul estimat adus bugetului de stat este de peste 2.000.000 lei/an.
Lihor-Laza Laszlo Andras urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. Este vorba despre complici ai suspectului Lihor-Laza Laszlo Andras. Aceștia au îndeplinit rolul de intermediari ai mitei între persoanele ce urmăreau să obțină indemnizații false de încadrare.
sursa articol: bzi.ro
Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată