Sarmale cu droguri la o închisoare din Drobeta Turnu Severin! O ,,bucătăreasă” în vârstă de 82 de ani a gătit sarmale în care a ascuns droguri și a reușit, cu ușurință, să le introducă în penitenciarul din Drobeta Turnu Severin județul Mehedinți, scrie Jurnalul Olteniei.

Bătrâna în vârstă de 82 de ani i-a adus de mai multe ori, la vizită, nepotului din închisoare, sarmale cu canabis, sau mai exact canabis ascuns în sarmale.

La un moment dat bătrâna infractoare a fost prinsă și dată pe mâna justiției. La finalul procesului Tribunalul Mehedinți a condamnat-o pe Mladen Elena fostă Toma Elena, la 2 ani de închisoare cu executare.

În prezent condamnata octogenară nu se află după gratii unde ducea sarmale cu canabis. Motivul, în timpul procesului ea s-a căsătorit și stabilit tocmai în Australia la Campbelltown. Așa că autoritățile statului român au fost nevoite să o caute prin Interpol, în vederea încarcerării.

Sarmale cu droguri la o închisoare din Drobeta Turnu Severin! Bucătăreasa de 82 de ani este căutată prin INTERPOL

Potrivit anchetatorilor o femeie de 82 de ani, a fost condamnată, definitiv, pentru trafic de droguri, de Tribunalul Mehedinți. Este căutată prin INTERPOL de autoritățile din România.

Femeia a fost condamnată în 2019, pentru un dosar instrumentat încă din 2014. În fapt, bătrâna originară din județul Prahova și domiciliată, la momentul începerii anchetei, în localitatea Topleț, județul Caraș-Severin a fost trimisă în judecată după ce a folosit o metodă inedită de a introduce droguri în penitenciarul, în care era încarcerat nepotul său.

Făcea sarmale cu canabis, pe care le introducea în arest. În urma perchezițiilor, oamenii legii au confiscat aproximativ 2 kg de cannabis de la locuința femeii. Între timp, pe parcursul procesului, femeia s-a căsătorit și s-a stabilit în Campbelltown, Australia.

Este vorba despre Elena Mladen fostă Toma, înainte de căsătorie, care, conform site-ului Poliției Române, are „mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru infracțiuni la regimul stupefiantelor. Posedă mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Mehedinți, fiind condamnată la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri”.

sursa articol: jurnalulolteniei

Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv. Numărul românilor care au între 40 şi 50 de ani şi care pleacă din ţară definitiv a crescut. Asta arată datele INS, iar motivele sunt simple: vor salarii mari și un nivel de viață mai bun.