Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare celebrată de către creștinii ortodocși la data de 15 august și este una din cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este ocrotitoarea marinarilor, iar sărbătoarea este hotarul dintre iarnă și vară, de care sunt legate multe tradiții și superstiții.

Originea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului, mărturiile datând din secolul al V-lea, când cultul începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul V Ecumenic, în care s-a hotărât ca Maica Domnului este Născătoarea de Dumnezeu. 

Sărbătoarea provine din Ierusalim, Orașul Sfânt, unde se păstrează până azi, în apropiere de Grădina Ghetsimani, unde mormântul Maicii Domnului există în Biserica zidită. În spatele mormântului există icoana Făcătoare de Minuni Ierusalimitissa la care creștinii se pot închina.

Ce s-a întâmplat o dată cu Adormirea Maicii Domnului?

Maica Domnului și-a simțit apropierea sfârșitului vieții pământești și a decis să se așeze în casa Ei din Grădina Ghetsimani pe un pat în așteptarea mutării către Împărăția Cerului. Sfinții Apostoli au fost aduși pe nori în chip minunat pentru a fi alături de Maica Domnului și pentru a-i așeza trupul în Mormânt, mai puțin Apostolul Toma, care a ajuns după înmormântarea Maicii Domnului. Toma a rugat stăruitor să îi fie deschis Mormântul pentru a o mai vedea încă o dată pe Maica Domnului, iar Sfinții Apostoli au făcut acest lucru, pentru a constata cu stupoare că Mormântul este gol și că Maica Domnului s-a înălțat la Ceruri.

Împăratul bizantin Mauriciu a generalizat această sărbătoare, rezidind Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani și fixând data celebrării la 15 august.

Semnificația acestei sărbători importante

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cinstit de către toți credincioșii, prin post timp de 2 săptămâni și prin pregătire duhovnicească în acest sens. În seara de dinaintea sărbătorii se săvârșește Vecernia cu Litie și Privegherea Întreagă, în care se cântă și Prohodul Maicii Domnului. 

Obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului

Pe data de 15 august în Transilvania, femeile măritate se duc la Biserică dimineața cu fructe din recolta de prune și de struguri pentru a le împărți. Fetele nemăritate duc, din grădină, flori, și le așează pe icoane, pentru ca familiile să le fie protejate de boli și de necazuri.

Femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru protecție și nașterea de prunci sănătoși. Turmele de oi sunt coborâte de cioban de pe munte în această zi.

Superstiții de Sfânta Maria Mare

Cele mai comune superstiții pentru data de 15 august sunt legate de foc. În multe sate nu se aprinde focul, iar gospodarii nu lucrează în această zi. Sărbătoarea se ține pentru sănătate și căsătorie, dar și pentru naștere ușoară și vindecări.

Fetele care vor să își găsească ursitul trebuie să poarte în sân un fir de năprasnic, să aprindă candela și să se roage Maicii Domnului. Fetele nu trebuie să își tundă parul în această zi, dar pot să își pună sub perna busuioc pentru a visa ursitul. Plantele de leac culese de tinerele necăsătorite au forța de a vindeca numeroase boli. 

Se spune sau nu “La mulți ani” de 15 august?

Părintele Eugen Tănăsescu din Constanța a declarat în acest sens că se pot felicita în aceasta zi persoanele care poarta numele Fecioarei Maria: „Cinstim Sfântul al cărui nume îl purtăm. Iar urarea potrivită este: Să porți numele Sfântului cu dragoste și demnitate! sau La mulți ani duhovnicești în împărăția Cerurilor! sau La mulți și binecuvântați ani!”

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/adormirea-maicii-domnului-sarbatoare-incarcata-de-traditii-obiceiuri-si-superstitii-777396

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Cât se dă darul la nuntă în 2021

Cât se dă darul la nuntă în 2021? Nunțile sunt evenimente importante în viața oricărui cuplu, sunt extrem de frumoase, dar și costă. Este plăcut să îți alegi machiajul și ținuta elegantă pentru fericitul eveniment, dar acestea nu sunt singurele costuri cu care te vei confrunta de-a lungul acestui sezon de nunți. Mai este și darul de nuntă!

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…