În timp ce întreaga planetă este afectată de pandemia de Covid-19, istoricii și epidemiologii și-au unit forțele într-o încercare de a se inspira din lecțiile epidemiilor mondiale din trecut, căutând un răspuns, în povestea incredibilă a Ghetoului din Varșovia ocupată de armata nazistă, în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial.

Cu lipsuri inimaginabile, suferinzi de foamete cruntă, supra-aglomerare și de orice fel de condiții sanitare, cei prinși în ghetourile poloneze au reușit totuși, să salveze peste 100.000 de vieți omenești, printr-un management eficient al epidemiei de tifos care a lovit întregul continent european al acelor vremuri. Un studiu recent, despre cum a fost posibilă o asemenea performanță, având în vedere și condițiile inumane din Ghetoul Varșoviei, adâncește și mai mult contrastul dintre reușita incredibilă a acelor oameni, în raport cu stângăciile la nivel mondial in privința gestionării epidemiei actuale de COVID-19.

După ocuparea Poloniei de către nazisti, 450.000 de evrei au fost concentrați în Ghetoul din Varșovia, într-o suprafață de numai 3.4 km pătrați. Ca și o comparație, renumitul cartier Manhattan este de 17 ori mai întins ca și suprafață, dar de 4 ori mai mic din punct de vedere al populației. Chiar și cele mai aglomerate tabere de refugiați din zilele noastre, se bucură de un spațiu mai mare, per cap de locuitor.

“Ghetoul din Varșovia îndeplinea condițiile perfecte pentru ca bacteriile cauzatoare de tifos să se înmulțească confortabil, și să se răspândească cu rapiditatea unui foc mistuitor de pădure, la întreaga populatie de evrei, ținută captiv.” a declarat Lewi Stone, un reputat profesor al Universității RMIT din Australia, implicat în acest studiu.

Tifosul este o boală infecțioasă acută contagioasă și epidemică, determinată de bacteria Rickettsia Prowazekii, transmisă de la om la om prin intermediul păduchelui. După o incubație de 5-20 zile, boala se manifestă clinic printr-o evoluție ciclică de circa 2 săptămâni, cu febră mare, erupții cutanate la nivelul trunchiului și al membrelor, stare tifică, multiple tulburări circulatorii și nervoase, fiind o boala letală în lipsa tratamentului cu antibiotice.

Marea epidemie de tifos exantematic începută la sfârșitul Primului Război Mondial, a provocat în țările din răsăritul Europei circa 30.000.000 de îmbolnăviri și peste 3.000.000 de morți (numai în România, în timpul epidemiei de tifos, s-au semnalat 750.000 de cazuri și 125.000 de persoane decedate!).

Revenind la povestea noastră din Ghetourile Varșoviei, deși, aproximativ 30.000 de persoane au decedat răpuse de tifos, situația a fost ținută remarcabil sub control, având în vedere că, peste 100.000 de persoane au reușit totuși să se protejeze și să supraviețuiască teribilei boli. Mai mult decât atât, populația de evrei a reușit incredibila performanță de a reduce spre zero rata de infectare, exact în perioada de vârf a epidemiei din restul Europei, la care a contribuit și iarna îngrozitoare din 1941-‘42.

În timp ce întreaga planetă este afectată de pandemia de Covid-19, istoricii și epidemiologii și-au unit forțele într-o încercare de a se inspira din lecțiile epidemiilor mondiale din trecut, căutând un răspuns, în povestea incredibilă a Ghetoului din Varșovia ocupată de armata nazistă, în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial.
Science Advances Magazine

“Foarte mulți au crezut că situația din Ghetoul Varșoviei a fost un miracol,” a declarat Stone, analizând datele strânse din mai multe cercetări la nivel mondial, dedicate epidimiei de tifos din acea perioadă. El a remarcat printr-un studiu apărut în publicația științifică “Science Advances” că, stoparea și ținerea sub control a epidemiei, se datorează în mare parte acțiunilor rapide și eforturilor medicilor evrei, aflați și ei captivi în ghetourile poloneze. Deși tifosul este mult mai periculos, măsurile și tehnicile care au determinat ținerea acestuia sub control, au fost în mare măsură similare cu ceea ce oamenii de știință de astăzi, le recomandă în prevenția pandemiei de Covid-19: păstrarea igienei corporale, acoperirea gurii și nasului, auto-izolarea și distanțarea fizică. Respectarea cu strictețe a recomandărilor medicale de către populația captiva, au reprezentat adevăratul motiv al acestui “miracol”.

Stone și co-autorii studiului au surprins și cinismul ocupației naziste care a încercat să profite și să-și justifice atrocitățile Ghetoului din Varșovia în fața populației germane, folosindu-se de tertipul că, epidemia de tifos a fost adusă de evrei, considerând asta un motiv suficient pentru mutarea lor ulterioară în taberele mortii, declarând: “Aceste acțiuni demonstrează încă o dată, ușurința cu care umanitatea se întoarce împotriva ei printr-o simplă propagandă prin care, stigmatizarea pe baze rasiale primează în detrimentul dovezilor științifice.”

Tifosul și-a făcut simțită prezența și în orașele din Ucraina unde evreii, au fost de asemenea tinuți captivi, iar într-unul dintre acestea, Shargorod, stoparea epidemiei a coincis o dată cu începerea fabricării de săpun și utilizării lui în rutina zilnica, încă un aspect care vine să confirme teoria profesorului Stone, în favoarea ideii că, printr-o igienă elementară, se pot stopa efectele dezastruoase ale unei boli considerate letale, o lecție predată în condiții absolut teribile, despre reușita omului, în fața tututor sorțiilor potrivnici din care putem desprinde concluzii valoroase, mai ales în contextul actual al pandemiei de COVID-19.

sursa articol: advances.sciencemag.org

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Ce să bei pentru a-ți ține în frâu tensiunea arterială

Ce să bei pentru a-ți ține în frâu tensiunea arterială. Un obicei simplu te poate ajuta să diminuezi hipertensiunea. Dacă ai probleme cu tensiunea arterială crescută, cercetătorii au ajuns la concluzia că o băutură populară și la îndemâna oricui poate avea efecte imediate în scăderea hipertensiunii.

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…