Începând cu data de 1 august 2020, ca măsură de prevenire a extinderii epidemiei de COVID-19, terasele urmează să se închidă în intervalul orar 23:00-6:00, conform Hotărârii de Guvern nr. 37, emise marți, 28.07.20, de către Comitetul pentru Situații de Urgență.

Printre altere, Hotărârea mai prevede și o altă serie de restricții:  

  • Se propune interzicerea comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23:00 – 06:00.
  • (2) În afara intervalului menționat la alin. (1), operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.
  • Se propune interzicerea desfășurării activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23:00 – 06:00

Această știre vine și în contextul în care, săptămâna trecută, un grup de patroni și lideri de organizații patronale care reprezintă agenții de turism, restaurante și alte afaceri din domeniul turismului și al ospitalității, uniți în Alianța Pentru Turism (APT) au adresat o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban, în care atrăgeau atenția că o mare parte a responsabilității pentru respectarea regulilor de prevenire a pandemiei de coronavirus,  revine în primul rând clienților și că aceasta nu trebuie să cadă doar pe umerii industriei HORECA.

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Ce să bei pentru a-ți ține în frâu tensiunea arterială

Ce să bei pentru a-ți ține în frâu tensiunea arterială. Un obicei simplu te poate ajuta să diminuezi hipertensiunea. Dacă ai probleme cu tensiunea arterială crescută, cercetătorii au ajuns la concluzia că o băutură populară și la îndemâna oricui poate avea efecte imediate în scăderea hipertensiunii.

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…