Consilierii județeni au aprobat, în ultima ședință, o hotărâre privind aprobarea proiectului „Renovare energetică a clădirii Policlinicii Stomatologice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu” și a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027. Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 9.938.090,96 lei inclusiv TVA.

Una din clădirile reprezentative aflate în patrimoniul Județului Sibiu este Policlinica Stomatologice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, imobil situat în județul Sibiu, pe Bulevardul Corneliu Coposu 2-4, Sibiu. Această clădire necesită investiții în vederea îmbunătățirii performanței energetice.

Proiectul a fost depus la finanțare în cadrul Programului „Regiunea Centru 2021-2027 Prioritatea 3 – O regiune cu comunități prietenoase cu mediul, Acțiunea 3.2 – Eficiență energetică în clădiri publice, Obiectivul specific 2.1 – Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”.

Proiectul a obținut 82 de puncte în etapa de evaluare tehnică și financiară, prin urmare a intrat în etapa de contractare. Printre documentele obligatorii de transmis în această etapă se numără și Hotărârea Consiliului Județean Sibiu de aprobare a proiectului și a cheltuielilor legate de acesta, în conformitate cu ultima formă a bugetului, rezultată în urma clarificărilor primite în etapa de evaluare tehnică și financiară.

Valoarea totală a proiectului este de 9.938.090,96 lei inclusiv TVA, iar contribuția Consiliului Județean Sibiu este de 245.452,94 lei inclusiv TVA.   

sursa articol: sibiu100.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”. Ciprian Roman și Nicu Giurgiu sunt doi prieteni care și-au petrecut…

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații. O femeie de 32 de ani din Sibiu este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev

Medic la Spitalul Județean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient

Medic la Spitalul Judetean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient. Anchetă la Spitalul Județean Sibiu, după ce un medic a fost înregistrat jignind fiica unui pacient: “Ce vrei tu, nesimțito?” Spitalul Județean Sibiu a început o anchetă după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care un medic jignește o femeie, fiica unui pacient. 

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică. FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren la marginea Sibiului și pregătește o..