Primăria Municipiului Sibiu, prin constructorul RedCons SRL, a început lucrările efective de amenajare a primului centru de aport voluntar a deșeurilor din municipiul Sibiu, acesta urmând să funcționeze pe un teren în suprafață de 2.420 mp, situat pe șoseaua Alba Iulia, nr. 110, conform unui comuniat de presă.

“Cetățenii conștiincioși, care colectează selectiv corect din responsabilitate, dar și pentru a-și reduce costurile cu taxa de salubrizare prin diminuarea cantităților de rezidual, vor putea aduce la acest centru oricând, în afara campaniilor de colectare, deșeurile din gospodării, de la reciclabile și biodegradabile și până la voluminoase și periculoase.

Reamintesc că vom construi și un al doilea astfel de centru de aport voluntar, mai mare, în zona Dealului Gușteriței, în prezent fiind în curs de alcătuire documentația pentru procedura de achiziție a execuției lucrărilor”, susține Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Investiție de 2,8 milioane de lei

Prin investiția în valoare de 2,8 milioane de lei se vor amenaja în termen de 6 luni o platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri și a camioanelor care aduc/ridică containere, o platformă betonată pentru amplasarea containerelor, canalizare pentru colectarea apelor pluviale, o zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție, o copertină pe structură metalică ușoară pentru protecția containerelor deschise și împrejmuirea amplasamentului cu gard din panouri pe stâlpi din oțel, cu poartă de acces culisantă;

De asemenea, în zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane.

De asemenea, centrul va fi dotat prin acest contract cu un container pentru administrația centrului, un separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă și stâlpi de iluminat și camere supraveghere.

Ce tipuri de deșeuri se vor primi aici?

Conform Primăriei Municipiului Sibiu, acest centru va putea primi deșeuri reciclabile și biodeșeuri, deșeurile voluminoase, inclusiv textile, mobilier etc., deșeurile periculoase (spre ex: bateriile și acumulatorii uzați, medicamente expirate, lacuri și vopsele uzate, cleiuri și adezivi, combustibili, uleiuri, lichid de frână &lubrifianți, doze de spray &recipiente sub presiune care încă au conținut etc.), deșeurile din construcții, echipamentele electrice și electronice și anvelopele și bateriile uzate

Până la finalizarea amenajării acestui centru, Primăria Sibiu va pregăti și un regulament pentru acest serviciu.

sursa articol: tribuna.ro


Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”. Ciprian Roman și Nicu Giurgiu sunt doi prieteni care și-au petrecut…

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații. O femeie de 32 de ani din Sibiu este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev

Medic la Spitalul Județean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient

Medic la Spitalul Judetean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient. Anchetă la Spitalul Județean Sibiu, după ce un medic a fost înregistrat jignind fiica unui pacient: “Ce vrei tu, nesimțito?” Spitalul Județean Sibiu a început o anchetă după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care un medic jignește o femeie, fiica unui pacient. 

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică. FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren la marginea Sibiului și pregătește o..