Echipa de Liga 3 ACS Mediaș 2022 a anunțat vineri că noul antrenor principal este Cosmin Vâtcă, fostul portar al Gazului Metan. 

Cu un buget mult redus față de sezonul trecut, când a prins play-off-ul într-o serie dificilă, echipa de Liga 3 ACS Mediaș va ataca noua ediție de campionat cu obiective mai puțin importante. Fostul antrenor, Mihai Ianc și câțiva jucători de bază s-au despărțit de echipă, iar ACS Mediaș va miza pe mulți juniori.

Ca jucător, Cosmin Vâtcă are peste 150 de meciuri în Superliga la CFR Cluj, Rapid, FCSB, Universitatea Cluj, Farul Constanța sau Gaz Metan. În tricoul celor de la CFR a câștigat trei titluri de campion național, o cupă și o supercupă. Ca antrenor a pregătit două echipe de Liga 4, Dumbrăveni și Voința Sibiu.

”Bine ai venit, Cosmin Vâtcă!

Ne bucurăm să anunțăm că de astăzi s-a alăturat clubului nostru, Cosmin Vâtcă, care împreună cu Dorin Roșca și Doru Dudiță, vor pregăti echipa de seniori. Născut în data de 12 mai 1982, la Turda, județul Cluj, a fost “adoptat” de orașul nostru, fiind și stabilit la Mediaș din anul 2010.

Cosmin vine cu o experiență importantă avută în fotbalul românesc, acesta având în palmares trei campionate ale României, o cupă, o supercupă, două calificări în Champions League și două calificări în Europa League.

În cariera lui, a evoluat la echipe precum: Gaz Metan Mediaș, Steaua București, CFR Cluj, Rapid București, Oțelul Galați, U Cluj-Napoca, Viitorul Constanța, FC Voluntari, FC Bihor și Comunal Șelimbăr.

Pe această cale îi urăm mult succes alături de clubul nostru!” este postarea dată publicității vineri de clubul de Liga 3.

Se mizează pe juniorii din Mediaș

Reunirea echipei este programată luni, 22 iulie, la Mediaș. ”Au mai rămas destui jucători din vechiul lot, vom mai lua câțiva, dar ne bazăm pe tineri medieșeni. Este o nouă provocare pentru tinerii medieșeni, sunt câțiva foarte buni, trebuie să le dăm încredere. Unii poate au jucat mai puțin, dar toți am trecut prin asta, așa e viața de fotbalist.

Încercăm să schimbăm strategia, avem jucători buni la Mediaș și ei trebuie să facă pasul mai sus, la Liga 3” a spus noul antrenor, Cosmin Vâtcă. Printre jucătorii care vin luni la reunire sunt Maxim, Noian, Avram, Țala, Jica, Blaga, Pajco, Tineiu, P.Stan, S. Bîrsan, A. Bîrsan, Necșa sau Orlandea. 

Fostul portar a primit șansa să antreneze la Liga 3 chiar acasă, unde s-a stabilit de mulți ani alături de familie. ”Este o provocare uriașă și pentru mine, eu trăiesc fiecare clipă ca antrenor cum am trăit și ca jucător. Sunt bucuros că mi se oferă șansa să antrenez Mediașul, unde am avut atâtea satisfacții ca jucător. Am avut mai multe oferte, dar nu puteam refuza să antrenez acasă, și eu am nevoie de echipă, și ea de mine” a mai spus Cosmin Vâtcă.

Sezonul trecut, Cosmin Vâtcă a ratat câștigarea titlului județean cu Voința Sibiu, după care a anunțat că nu va mai antrena la nivel de Liga 4.

sursa articol: oradesibiu.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Zilele Mediașului 2024- program

Medieșenii sunt așteptați la 3 zile de manifestări culturale și concerte, în…

Proiectele Varianta Ocolitoare Sibiu Sud și Centura Mediașului intră în linie dreaptă

Proiectele Varianta Ocolitoare Sibiu Sud și Centura Mediașului intră în linie dreaptă. La invitația președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, pe data de 18.09.2020, la Sibiu au fost prezenți vicepremierul Raluca Turcan, Ministrul Transporturilor, Lucian Bode și directorul general C.N.A.I.R., Mariana Ioniță cu vești bune în ceea ce privește infrastructura rutieră din Județul Sibiu.

Lista cu alocarea membrilor în consiliile locale din județul Sibiu

În data de 14.07.2020, prefectul județului Sibiu a emis Ordinul 316/2020 prin care se stabilește numărul membrilor fiecărui consiliu local din județul Sibiu, în vederea desfășurării alegerilor locale din anul 2020, în funcție de populația comunei/orașului/municipiului, după domiciliu, la data de 1 ianuarie 2020.