După emoțiile absolvenților claselor a VIII-a, a XII-a și a XIII-a vine rândul cadrelor didacțice să intre în febra examenelor. Începe examenul de titularizare.

Miercuri (17 iulie) se desfășoară Examenul de Titularizare 2024, proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, la care s-au înscris 996 de candidați. Acesta se va desfășura în cinci centre de concurs: Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu, unde vor susține examenul 226 candidați, Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu (246 candidați), Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu (184 candidați), Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu (167 candidați) și Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu (174 candidați).

„Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor școlare, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediul ISJ Sibiu sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 23 iulie, după afișarea rezultatelor, și de 24 iulie.

Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 31 iulie 2024. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele școlare în 1 – 2 august 2024”, au transmis reprezentanții IJȘ Sibiu.

Pe ce posturi dau concurs cadrele didactice

Potrivit reprezentanților IȘJ Sibiu, ”Numărul total de posturi și fracțiuni de posturi pentru care se desfășoară acest concurs este de 1956, din care 309 posturi sunt titularizabile (post întreg cu viabilitate de cel puțin 4 ani – 98 posturi de educator/profesor pentru educație timpurie, 26 de posturi pentru învățător/institutor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul primar în limba română.

24 de posturi pentru profesor – consilier școlar, 22 posturi de educator/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru educație timpurie, 22 posturi de educație fizică și sport pregătire sportivă de specialitate – antrenori, 16 posturi de de educator/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru educație timpurie în limba germană, 13 posturi de muzică instrumentală în funcție de instrument, 8 posturi de fizică, 8 posturi de matematică, 7 posturi de educație fizică și sport, 7 posturi de profesor itinerant și de sprijin etc.)”.

Care este distribuția posturilor în centrele de examen

Cadrele didactice vor susține examenul în cinci centre de concurs. Astfel, la  Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu – strada Revoluției, nr 3 -5 (intrarea de pe strada Ștefan cel Mare) pentru fostul centrul de concurs nr. 1 – Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu vor susține examen pentru Arte vizuale (educație plastică/educație vizuală/educație artistică) – 13 cadre didactice;

Economie, educație antreprenorială, economie aplicată și economie socială – educație economico – financiară – 2; Educație fizică și sport – 86; Educație fizică și sport – antrenori – 4; Educație muzicală – 8; Educație muzicală specializată – 8; Educație socială (gândure critică și drepturile copilului; educație interculturală, educație pentru o cetățenie democratică) – 18; Filosofie și logică, argumentare și comunicare – 1; Fizică – 3; Matematică – 53; Psihologie – 1; Religie ortodoxă – 28; Sociologie – 1. 

Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu:  Limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii – 246.

Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu:  Biologie 23; Chimie – 10; Consiliere psihopedagogică – 22; geografie – 10; Informatică și tehnologia informației – 8; Istorie – 25; Limba germană modernă – 9; Limba și literatura germană maternă, limba și literatura română și universală pentru copii, matematică, elemente de pedagogie școlară, metodica predării limbii și literaturii germane materne / comunicării în limba germană maternă, metodica predării limbii și literaturii române / comunicării în limba română și metodica predării matematicii / matematicii și explorării mediului în învățământul primar – 5;

Limba și literatura germană maternă, limba și literatura română și universală pentru copii, pedagogie preșcolară, metodica predării activităților în limba germană maternă și metodica predării activităților în limba română în învățământul preșcolar – 16; Limba și literatura română, introducere în pedagogie – educație timpurie și curriculumul pentru educația timpurie a copiilor sub 3 ani, metodica desfășurării activităților instructiv – educative în creșă   – 34; Psihopedagogie specială – 20; Terapia educațională complexă și integrată(educatoare, învățători, învățători – educatori) – 1; Alimentație publică  – 1. 

Școala Gimnazială ”Radu Selejan” Sibiu – strada Șoimului, nr. 3 – pentru fostul centrul de examen nr. 4 – Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu: Alimentație publică (maiștri instructori) – 3; Comerț – 1; Comerț (maiștri instructori) – 1; Confecții textile – tricotaje – finisaj textile – 1; Confecții textile – tricotaje – finisaj textil (maiștri instructori) – 1; Economic, administrativ, posta           – 3; Educație tehnologică și aplicații practice – 1; Electronică, automatizări, telecomunicații – 4; Electrotehnică, electromecanică – 1; Limba și literatura engleză – 56; Limba și literatura franceză – 12; Limba și literatura română – 68; Mecanică       5; Mecanică (maiștri instructori) – 2; Prelucrarea lemnului – 3; Silvicultură – 1; Transporturi (maiștri instructori) – 1; Turism și servicii – 2;

Școala Gimnazială nr. 1 Sibiu – strada Hațegului, nr. 8 – pentru fostul centrul de examen nr. 5 – Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu: Limba și literatura română și matematică, elemente de pedagogie școlară, metodica predării limbii și literaturii române / comunicării în limba română și metodica predării matematicii / matematicii și explorării mediului în învățământul primar (învățământ primar în limba română) – 176.

sursa articol: tribuna.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”. Ciprian Roman și Nicu Giurgiu sunt doi prieteni care și-au petrecut…

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații. O femeie de 32 de ani din Sibiu este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev

Medic la Spitalul Județean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient

Medic la Spitalul Judetean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient. Anchetă la Spitalul Județean Sibiu, după ce un medic a fost înregistrat jignind fiica unui pacient: “Ce vrei tu, nesimțito?” Spitalul Județean Sibiu a început o anchetă după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care un medic jignește o femeie, fiica unui pacient. 

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică. FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren la marginea Sibiului și pregătește o..