Primăria invită sibienii să formuleze sugestii privind realizarea PUZ pentru centrul istoric.

Locuitorii din zonă și cei care obișnuiesc să frecventeze acest perimetru sunt invitați să își spună opinia în legătură cu măsurile ce trebuie implementate în centrul istoric, până în 15 august.

Într-un comunicat transmis de municipalitate, sunt explicate atât etapele demersului, cât și modul în care sibienii pot formula sugestii privind zona etalon a Sibiului:

„Primăria Sibiu, prin firma KXL Studio, lucrează la elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru zona construită protejată Piața Mare și Piața Mică, acest Plan urmând să fie realizat în format GIS, adică digital.

Scopul acestui document urbanistic este de a reglementa modul de construire în zona istorică, de a defini funcțiunile admise și cele nepermise, condițiile pe care trebuie să le întrunească spațiile pentru desfășurarea activităților economice, precum și îmbinarea acestora cu zona de locuire.

Un alt scop al acestei documentații este de a studia și îmbunătăți condițiile de trafic și de parcare a autovehiculelor pe domeniul public și privat și de a propune alternative viabile de mobilitate in zona istorică ce face obiectul studiilor. În prezent, elaborarea acestui document se află în etapa studiilor de fundamentare.

Primăria Sibiu și elaboratorul documentației invită locuitorii acestei zone, persoane fizice sau juridice, cât și pe cei care utilizează această zonă, să își exprime opinia cu privire la probleme existente și opțiunile de amenajare a acestei zone protejate. Astfel, până în 15 august, sunteți invitați să completați un chestionar electronic, care poate fi accesat pe următorul link: https://forms.gle/HDf9AtvcT3egmgxM9

În următoarele etape de elaborare a Planului Urbanistic Zonal, firma angajată va realiza ridicări topo și studii istorice, contractul urmând să se finalizeze în 2025. Proiectul de realizare a Planului Urbanistic Zonal pentru zona construită protejată Piața Mare și Piața Mică este cofinanțat din fonduri europene, în cadrul Planului Național pentru Redresare și Reziliență”.

sursa articol: tribuna.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”. Ciprian Roman și Nicu Giurgiu sunt doi prieteni care și-au petrecut…

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații. O femeie de 32 de ani din Sibiu este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev

Medic la Spitalul Județean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient

Medic la Spitalul Judetean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient. Anchetă la Spitalul Județean Sibiu, după ce un medic a fost înregistrat jignind fiica unui pacient: “Ce vrei tu, nesimțito?” Spitalul Județean Sibiu a început o anchetă după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care un medic jignește o femeie, fiica unui pacient. 

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică. FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren la marginea Sibiului și pregătește o..