Primăria Municipiului Sibiu a anunţat că vor avea loc “reparații ample” pe bd. Vasile Milea, cu începere de luni, 8 iulie, “Lucrările sunt necesare deoarece, în urma lucrărilor efectuate la rețelele de apă și gaz în 2022, au survenit anumite tasări în zonele în care s-a lucrat, starea carosabilului nefiind corespunzătoare în prezent”, se arată în comunicatul emis de către instituţie. 

Astfel, timp de 45 de zile se vor executa lucrări: pe tronsonul dintre Calea Dumbrăvii și str. V. Aaron, unde se va înlocui stratul asfaltic de uzură de pe carosabil pe cele două benzi ale sensului de mers dinspre Calea Dumbrăvii, spre ieșirea din oraș; pe tronsonul dintre str. Vasile Aaron și str. Rahovei, unde se va înlocui asfaltul pe toate cele patru benzi de circulație. La intersecția bulevardului V. Milea cu str. Rahovei se va reface de asemenea stratul de uzură

Lucrările de frezare se vor efectua pe timpul zilei, în funcție de volumul de trafic, precum și al nopții, iar așternerea asfaltului nou se va efectua exclusiv pe timpul nopții. Pe această parte a străzii, pe porțiunea dintre str. Oituz și str. Rahovei, se vor repara și trotuarele, prin refacerea stratului de asfalt. 

Primăria a mai anunţat că lucrările de reparații pe str. Ștefan cel Mare, tronsonul dintre viaductul Vasile Aaron și ieșirea din Sibiu, s-au încheiat, realizându-se și marcajele.

sursa articol: tribuna.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”. Ciprian Roman și Nicu Giurgiu sunt doi prieteni care și-au petrecut…

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații. O femeie de 32 de ani din Sibiu este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev

Medic la Spitalul Județean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient

Medic la Spitalul Judetean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient. Anchetă la Spitalul Județean Sibiu, după ce un medic a fost înregistrat jignind fiica unui pacient: “Ce vrei tu, nesimțito?” Spitalul Județean Sibiu a început o anchetă după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care un medic jignește o femeie, fiica unui pacient. 

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică. FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren la marginea Sibiului și pregătește o..