Luna iulie este decisivă pentru deschiderea în 2024, înainte de termen, a jumătății sudice din tronsonul 5 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, anunță Asociația Pro Infrastructură pe pagina de Facebook.

”Inaugurarea completă pe toți cei 30,35 km iese din discuție din cauza podurilor cu tablier metalic rămase în urmă și a nodului Curtea de Argeș unde nu toate terenurile sunt libere pentru lucrări.

Însă este perfect fezabil ca în decembrie 2024 să circulăm pe aproximativ 15 km între Bascov (Pitești) și nodul Mănicești aflat la jumătatea lotului. Avem două straturi de asfalt aproape peste tot și structurile plus restul lucrărilor sunt într-un stadiu avansat.

Cu un singur “dar”: podul peste canalul Argeș la est de Merișani, punctul critic cel mai întârziat, unde înțelegem că tablierul metalic ar ajunge în șantier abia în iulie, finalizarea fiind estimată în noiembrie 2024”, precizează Pro Infrastructură.

Membrii asociației susțin că progresul constructorului la podul peste canalul Argeș la est de Merișani, a fost slab.

”Italienii de la WeBuild sunt super relaxați fiindcă termenul contractual este septembrie 2025. Căzuți în dizgrația oficialilor MT și CNAIR, se acuză reciproc de șantaj și gânduri necurate. Mărul discordiei este dat de problemele de execuție la podul suspendat de la Brăila.

Evident, din acest meci pierdem tot noi, fraierii care plătesc toată distracția. Între Brăila și Jijila drumul e gata dar în loc de trafic avem momentan un frumos muzeu.

Sperăm să nu pățim la fel și aici, pe A1 Pitești-Curtea de Argeș, și la final de 2024 românii să primească 15 kilometri noi de autostradă între nodurile Bascov și Mănicești. Probabil ne vom lămuri în următoarele 6-7 săptămâni dacă e albă sau neagră”, completează Pro Infrastructură.

sursa articol: turnulsfatului.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”. Ciprian Roman și Nicu Giurgiu sunt doi prieteni care și-au petrecut…

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații. O femeie de 32 de ani din Sibiu este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev

Medic la Spitalul Județean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient

Medic la Spitalul Judetean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient. Anchetă la Spitalul Județean Sibiu, după ce un medic a fost înregistrat jignind fiica unui pacient: “Ce vrei tu, nesimțito?” Spitalul Județean Sibiu a început o anchetă după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care un medic jignește o femeie, fiica unui pacient. 

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică. FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren la marginea Sibiului și pregătește o..