Primăria Municipiului Sibiu anunţă că, “pentru buna desfășurare” a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia cu numărul 31, Comisia de sistematizare a circulației a avizat o serie de măsuri care privesc traficul și parcările din zona centrală. 

Astfel, Parcarea Teatrului va fi închisă complet în perioada 17 iunie – 4 iulie, acesta urmând să funcționeze ca spațiu logistic pentru organizarea Festivalului, dar și ca loc în care se vor desfășura spectacole din cadrul festivalului.  

Parcarea de lângă Turnul Gros (Filarmonica de Stat Sibiu) se va închide parțial, în zilele de 28, 29 și 30 iunie, pentru a permite parcarea carelor de televiziune și amplasarea de echipamente pentru transmisiunea live a Galei Festivalului.

În parcarea de la Cazarma 90, aproximativ 20 de locuri de parcare dintr-o laterală a parcării dinspre Piața Unirii, vor fi restricționate în perioada 20 iunie – 1 iulie, dar vor rămâne însă disponibile publicului restul de 180 de locuri pentru parcare. 

În perioada festivalului vor mai fi restricționate câteva locuri de parcare în lateralul și spatele Casei de Cultură “Ion Besoiu” și pe str. Moș Ion Roată, pentru a asigura accesul mijloacelor de transport de gabarit mai mare, implicate în organizarea evenimentului.  

În plus, circulația de pe bulevardul Corneliu Coposu va fi închisă în 21 și 30 iunie, între orele 22.30 și 24, pe porțiunea dintre sensul giratoriu din Piața Unirii și Turnul Gros, pentru desfășurarea spectacolului cu drone care va marca deschiderea și respectiv închiderea FITS. 

Strada Independenței va rămâne deschisă circulației, pentru ocolire. 

sursa articol: tribuna.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”. Ciprian Roman și Nicu Giurgiu sunt doi prieteni care și-au petrecut…

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații. O femeie de 32 de ani din Sibiu este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev

Medic la Spitalul Județean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient

Medic la Spitalul Judetean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient. Anchetă la Spitalul Județean Sibiu, după ce un medic a fost înregistrat jignind fiica unui pacient: “Ce vrei tu, nesimțito?” Spitalul Județean Sibiu a început o anchetă după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care un medic jignește o femeie, fiica unui pacient. 

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică. FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren la marginea Sibiului și pregătește o..