Primăria Municipiului Mediaș, în colaborare cu Clubul Sportiv Atletic Star Mediaș a organizat sâmbătă, 11 mai 2024, cea de a IV-a ediție a manifestării sportive „Crosul Primăverii“.

Locul de desfășurare a evenimentului a fost cartierul Binder Bubi din Mediaș, iar la startul competiției, care a avut loc în „Șura lui Binder“ s-au înscris 250 de participanți, ediția din acest an bucurându-se și de participare internațională, prin prezența unor atleți din Serbia. 

Evenimentul „Crosul Primăverii“ s-a adresat persoanelor cu vârsta minimă de 5 ani și a avut drept scop promovarea unui stil de viață activ și sănătos. Obiectivul acestuia a fost de a atrage atenția asupra importanței sportului în dezvoltarea armonioasă a copiilor, tinerilor și în menținerea sănătății adulților.

Distanțele de alergare au fost de 600 de metri pentru categoriile de vârstă cuprinse între 5 și 9 ani și de 4 kilometri pentru categoriile de vârstă cuprinse între 9 și 60(+) ani. Premiile oferite la finalul competiției au constat în medalii, diplome și cupe pentru primii 3 clasați la fiecare categorie de vârstă.

sursa articol: sibiuindependent.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Zilele Mediașului 2024- program

Medieșenii sunt așteptați la 3 zile de manifestări culturale și concerte, în…

Proiectele Varianta Ocolitoare Sibiu Sud și Centura Mediașului intră în linie dreaptă

Proiectele Varianta Ocolitoare Sibiu Sud și Centura Mediașului intră în linie dreaptă. La invitația președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, pe data de 18.09.2020, la Sibiu au fost prezenți vicepremierul Raluca Turcan, Ministrul Transporturilor, Lucian Bode și directorul general C.N.A.I.R., Mariana Ioniță cu vești bune în ceea ce privește infrastructura rutieră din Județul Sibiu.

Lista cu alocarea membrilor în consiliile locale din județul Sibiu

În data de 14.07.2020, prefectul județului Sibiu a emis Ordinul 316/2020 prin care se stabilește numărul membrilor fiecărui consiliu local din județul Sibiu, în vederea desfășurării alegerilor locale din anul 2020, în funcție de populația comunei/orașului/municipiului, după domiciliu, la data de 1 ianuarie 2020.