De când a intrat în rândul aleșilor locali, noul viceprimar al Sibiului, Helmut Lerner, a fost angajat doar în cadrul Forumului Democrat al Germanilor din România. Pe lângă salariul de aici, veniturile sale au mai fost completate din indemnizația de consilier și, începând cu 2021, și din pensie.

În urma înscrierii Corinei Bokor în PSD și a deciziei FDGR de a propune înlocuirea ei din funcția de viceprimar al Sibiului, Lerner Helmut este – începând de ieri – primul între viceprimarii orașului (el a fost desemnat și cel care să preia atribuțiile de primar Sibiului în caz de incapacitate a celui ales).
Trei surse de venit: salariu de la FDGR, indemnizație de la Consiliu local și pensie
Conform declarațiilor de avere depuse începând cu 2012, singurul bun imobiliar deținut de Helmut Lerner este cota parte de 3/8 dintr-o casă moștenită în Agnita, locul de baștină al noului viceprimar. Nu are mașină și nici datorii. Începând cu declarațiile de avere depuse începând cu anul 2019, Helmut Lerner a arătat că are aproximativ 23.000 de lei în diferite conturi, sumele ajungând în cea mai recentă declarație semnată (cea din mai 2023) la peste 111.000 de lei.
În ceea ce privește veniturile consemnate în documente, Helmut Lerner a fost până la angajarea în funcția de viceprimar angajat în cadrul FDGR. Cel mai recent salariu anual net declarat este de 55.625 de lei (aproximativ 4.600 de lei lunar). Alți 15.247 de lei au mai fost încasați drept indemnizație pentru participarea la ședințele Consiliului Local Sibiu.
Din 2021 începând, noul viceprimar al Sibiului a început să mai completeze un venit: cel din pensie. De la 31.170 de lei declarați ca venituri din pensii în declarația din 2022, la 56.106 lei (aproximativ 4.675 de lei lunar, net) în declarația depusă în primăvara lui 2023.
În ceea ce privește declarațiile de interese, Helmut Lerner arată că în afară de a fi membru al FDGR, este și președinte al Asociației Forumul Democrat Zonal al Germanilor din Sibiu, membru în consiliul de conducere al organizației județene a FDGR, membru al Consiliului parohial evanghelic din Agnita și membru al Consistoriului Districtual Evanghelic din Sibiu. Niciuna din aceste poziții nu este remunerată.
„Gușterlandul ar fi ceva pentru mine”
„Având în vedere componența Consiliului local era o normalitate să avem și noi viceprimar. Sunt de 15 ani în acest consiliu, am fost foarte activ atât în cadrul ședințelor, cât și în afara lor. Fac parte, să zic așa, din multe organizări de evenimente, pricep lucrurile.
Am lucrat doar pentru cetățeni. Și în cadrul organizației din care provin, mă dedic total atât pentru membri cât și pentru marea majoritate. M-am pregătit pentru funcția aceasta”, a declarat Helmut Lerner, după ședința extraordinară a CL Sibiu de joi, în cadrul căreia a fost votat pentru funcția de vicepreședinte.
Întrebat dacă și-a propus să continue tot ca viceprimar al Sibiului și după alegerile din iunie (care își vor produce efectele din noiembrie, când expiră mandatele actualilor aleși), Lerner a arătat că este prea devreme pentru un răspuns. „Încă este prea proaspătă, să zic așa, numirea mea, nu pot să iau de pe acum o decizie.
Vreau să fac o echipă cu administrația municipiului, cu serviciile subordonate, ale căror persoane din conducere deja le cunosc de mulți ani. Vedem mai departe cum evoluează problemele. Avem acum câteva proiecte mari la care țin foarte mult. Complexul Gușterland și dorința de pune în aplicare o strategie pentru viitoarea zonă metropolitană, încă sunt discuții. Îmi place și subiectul transportului, care trebuie cât de urgent rezolvat. Este de durată, dar nu imposibil.
„Îmi place să mă implic. Mi-ar plăcea să fac muncă de teren, să mă întorc acolo, mi-a plăcut întotdeauna. Mi-ar plăcea să mă deplasez și în cartiere, nu doar un zona centrală, unde locuiesc”, Helmut Lerner, noul viceprimar al Sibiului
Helmut Lerner a arătat că, din discuțiile de până acum, va prelua atribuțiile pe care le avea Corina Bokor. Întrebat care este proiectul sau care sunt proiectele pe care vrea să își lase amprenta din postura de viceprimar, Lerner a readus în discuție Gușterlandul.
„Pe mine mă interesează ce pot să fac astăzi, mâine și de luni încolo. Nu că-i în trei luni sau patru luni. Termenul pentru mine nu contează. Important este să ne apropiem de proiecte, să le ducem la bun sfârșit. Da, cel cu Gușterlandul ar fi ceva pentru mine, pentru că este o chestie de cartier. Este, cumva, o replică a parcului Belvedere. Am fost și acolo, mi-l doresc să văd în continuare cum evoluează, dacă vin cetățenii, cât de mult iubesc această zonă și Gușterlandul ar fi următorul pas pe care l-aș face”.
sursa articol: turnulsfatului.ro