Studenţii Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au participat astăzi, pe platoul instituţiei, la ceremonia dedicată sărbătoririi Zilei NATO în România, marcată anual în prima duminică a lunii aprilie, anunță reprezentanții AFT pe pagina de facebook a instituției.
“În cadrul evenimentului, după intonarea imnurilor oficiale şi arborarea Drapelului Naţional al României şi Drapelului Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, a fost susţinută o alocuţiune despre semnificaţia celor 75 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, precum și a celor 20 ani de ani de la aderarea României la cea mai puternică organizație de securitate din lume.
Aniversarea a două decenii de apartenență la NATO ne oferă oportunitatea de a ne aminti de unitate, solidaritate și de contribuția acestei alianțe politico-militare la protejarea valorilor fundamentale ale democrației și libertății și garantarea securității membrilor săi, oriunde în lume.
La mulți ani României în NATO!
La mulți ani Organizației Tratatului Atlanticului de Nord!”, au transmis reprezentanții Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
sursa articol: tribuna.ro