Cât de aproape suntem de săptămâna de lucru de patru zile? Visul de a munci mai puţin pentru aceiaşi bani devine realitate pentru tot mai mulţi angajaţi. Un program pilot legat de săptămâna de lucru de patru zile, la care participă cel puţin 30 de companii, a fost lansat în Marea Britanie, scrie Bloomberg.

În cadrul programului, care va începe în luna iunie şi se va derula pe o perioadă de şase luni, firmele participante vor permite angajaţilor să muncească 32 de ore pe săptămână, salariile şi beneficiile acestora rămânând neschimbate.

“Trecerea la o săptămână de patru zile ar fi o mişcare câştigătoare pentru companii”, arată Joe Ryle, director al Four Day Week Campaign din Marea Britanie. “Studiile au arătat că productivitatea se îmbunătăţeşte, ca şi starea de bine a angajaţilor”,  a adăugat el.

Programul din Marea Britanie este unul dintr-o serie de astfel de proiete desfăşurate de 4 Day Week Global, care susţine săptămâna mai scurtă de muncă. Programe similare vor începe în SUA şi Irlanda, altele fiind programate pentru Canada, Australia şi Noua Zeelandă, pot­ri­vit lui Ryle.

Cât de aproape suntem de săptămâna de lucru de patru zile. Un proiect pilot arată că productivitatea a crescut, munca a fost simplificată, iar angajaţii sunt mulţumiţi

Pe lângă productivitate, cercetătorii vor evalua impactul asupra stării de bine a angajaţilor şi efectul programului asupra mediului şi egalităţii între sexe. Programul va ajuta “companiile să facă trecerea de la a măsura pur şi simplu cât petrec oamenii la lucru către un accent mai puternic asupra productivităţii acestora”, arată Joe O’Connor, manager al campaniei. Pentru angajaţii unicornului tech Bolt, o astfel de săptămână a devenit deja realitate.

Compania a testat programul în toamna anului trecut, iar rezultatele au fost copleşitor pozitive, a declarat fondatorul şi CEO-ul companiei, Ryan Breslow. Productivitatea a crescut, munca a fost simplificată, iar angajaţii sunt mulţumiţi, potrivit acestuia. Un sondaj realizat la sfârşitul perioadei testului, de trei luni, a găsit că 94% dintre angajaţi şi 91% dintre manageri doreau ca programul să continue.

Bolt, cu 550 de angajaţi full-time, este una din mai multe companii din SUA care au trecut la săptămâna mai scurtă de muncă. Susţinătorii speră ca ideea să prindă în continuare, în special într-o perioadă în care angajatorii se concentrează pe atragerea şi păstrarea angajaților.

Ideea săptămânii de patru zile nu este una nouă, însă transformările aduse de pandemie fac ca din ce în ce mai multe ţări şi companii să o ia serios în considerare.

Şi în Franţa ideea captează deja atenţia, iar mai multe ţări, printre care Spania, Norvegia şi Islanda au derulat deja experimente în acest sens.

Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv. Numărul românilor care au între 40 şi 50 de ani şi care pleacă din ţară definitiv a crescut. Asta arată datele INS, iar motivele sunt simple: vor salarii mari și un nivel de viață mai bun.