Primăria amenajează o nouă creșă într-un cartier important din Sibiu. Primăria Sibiu amenajează o creșă nouă în cartierul Vasile Aaron, aceasta urmând să ofere 60 de locuri destinate antepreșcolarilor. Creșa va fi creată prin transformarea unei clădiri existente, pe strada Electricienilor, nr. 1.
„Este nevoie de mai multe locuri în creșele de stat și ne concentrăm și pe astfel de investiții. Reamintesc că sunt în construcție creșele din cartierul Țiglari și Ștrand, termenul de finalizare a acestora fiind în vara anului viitor. De asemenea, amenajăm o nouă creșă în cartierul Lazaret unde lucrările se vor încheia până la finalul acestui an. Prin investițiile menționate vom crea încă 300 de locuri pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani.” a menționat Astrid Fodor, într-un comunicat al Primăriei Sibiu.
Contractul s-a semnat luni, 4 octombrie, cu firma SC NV Const SRL, termenul de realizare a lucrărilor fiind de 6 luni. Valoarea investiției este de 3,9 milioane lei.
Primăria amenajează o nouă creșă într-un cartier important din Sibiu. Vor fi disponibile 60 de locuri pentru copii
Pentru a transforma această clădire într-o creșă cu condiții foarte bune pentru copii, lucrările vor include:
- Refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice;
- Reabilitarea acoperișului;
- Termoizolarea fațadei și alte lucrări de amenajare exterioară a clădirii. Aceste lucrări presupun crearea accesului din str. Semaforului, amenajarea unui loc de joacă pavat cu dale din cauciuc, amenajarea spațiilor verzi în jurul creșei și a curții;
- Recompartimentarea spațiilor interioare și finisaje prin care se vor crea 4 săli de grupă, o sală multifuncțională pentru servirea mesei și alte activități, grupuri sanitare, cabinetul medical, bucătăria, spălătoria, o sală pentru depozitarea cărucioarelor, spațiile administrative, vestiare și spații de depozitare;
- Amenajarea unui bloc alimentar.
Prin acest contract se vor achiziționa și dotările necesare, de la mobilier și echipamente didactice și până la dotările pentru bucătărie.
Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată