Faceți cunoștință cu Profesoarele model ale Sibiului. Teodora Coman, Anca Ileana Botoroagă și Daniela Elena Ionele sunt cele trei profesoare primite anul acesta în comunitatea MERITO, alături de alți nouă profesori din țară.
Anual sunt desemnați profesorii care au demonstrat că prin activitatea lor au adus un plus educației, școlii în care predau și nu în ultimul rând elevilor cărora se adresează. Profesorii premiați sunt aleși în funcție de recomandările venite din partea elevilor, părinţilor, absolvenţilor şi a comunităţilor locale, iar faptul că cele trei profesoare din Sibiu au fost alese, este cu atât mai măgulitor, cu cât au fost selectate din 600 de candidați.
Faceți cunoștință cu Profesoarele model ale Sibiului – Anca Ileana Botoroagă
Anca Ileana Botoroagă are 40 de ani și a absolvit Facultatea de Istorie și Patrimoniu, specializarea Istorie – Engleză, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Predă engleză din 2006 în satul natal, Gura Râului, iar din 2016 este director adjunct. Prin programul de prevenire a abandonului, precum și prin dotările adaptate erei digitale, școala caută să creeze un mediu în care elevii să se simtă bine și să aibă toate resursele care să-i pregătească pentru viață.
„Un director nu trebuie să fie doar cineva care trasează ordine și sarcini de lucru angajaților, ci trebuie să fie primul care dă exemplu, să trateze lumea cu egalitate și cu gândul că este în sprijinul oamenilor, că aceasta este o vocație, nu o obligație. Este nevoie să fii disponibil poate la orice oră, să arăți empatie față de problemele oamenilor, să înțelegi că uneori anumite lucruri nu se pot realiza peste noapte, să nu te dai bătut când ceva pare dificil.
Am avut echilibrul să trec peste dificultăți, să mă las înconjurată tot mai mult de oameni interesați să facă un pas înainte, am înțeles când am întâlnit bariere și am încercat să le înlătur cu calm, cu încurajarea unui spirit de echipă, cu dorința de a te autodepăși, cu disponibilitate de a munci suplimentar.” – extras din povestea profesoarei, documentată pentru premiul MERITO.
Faceți cunoștință cu Profesoarele model ale Sibiului – Daniela Elena Ionele
Daniela Elena Ionele, 49 de ani, și-a început cariera în învățământ imediat după absolvirea studiilor postliceale de proiectant îmbrăcăminte, urmate de Facultatea de Inginerie la Universitatea „Lucian Blaga” din Iași și un masterat la Universitatea „Gheorghe Asachi”, cu specializare în Proiectarea și modelarea produselor de îmbrăcăminte. Este coordonatoarea proiectelor Erasmus+ din colegiul în care predă de 25 de ani, iar în 2015 a inițiat un concurs regional de design vestimentar, pentru școli cu profil profesional și tehnic.
“Le acord încredere, îi ajut să înțeleagă că, indiferent cum ar face, nu este greșit, le dau sarcini ca să se simtă importanți, îi las pe ei să descopere cum am confecționat un produs, îi las pe rând să le explice colegilor. Eu mă simt ca un părinte la școală, nu ca un profesor. De câte ori povestesc despre elevii mei, spun „copiii mei”. Le dau aceleași sfaturi pe care le-aș da copiilor mei, pentru că jumătate din zi sunt părintele lor.” – extras din povestea profesoarei.
Faceți cunoștință cu Profesoarele model ale Sibiului – Teodora Coman
Teodora Coman are 44 de ani și a publicat patru cărți de poezie, dar la școală nu se recomandă ca scriitoare. A absolvit Liceul de Artă și Facultatea de Litere din Sibiu, având o carieră de mai bine de 20 de ani în învățământ. La clasă încearcă să fie opusul profesorilor pe care i-a avut ea în perioada comunismului.
“Mă străduiesc să fac lucrurile diferit față de profesorii mei, dincolo de metodele interactive – prin softuri sau platforme educaționale, prin dialog cu copiii, prin adaptarea la nevoile lor, prin explicații personalizate. Cred că răbdarea e marea cheie ca să le câștigi încrederea, alături de o atitudine senină, echilibrată, plus seriozitate – dar nu rigiditate. Eu valorez doar în măsura în care ei au încredere în mine și îmi permit să acționez asupra lor, dar mi se pare că și elevii mă modelează pe mine pentru că învăț foarte multe de la ei.” – extras din povestea profesoarei.
sursa articol: oradesibiu
Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată