Solstiţiu de iarnă 2020 – Cea mai scurtă zi din an marchează debutul iernii astronomice – Solstiţiul de iarnă 2020 dă startul celor mai reci trei luni din an, în Emisfera Nordică. Luni, 21 decembrie 2020 – Solstiţiul de iarnă este cea mai scurtă zi a anului. Tot luni are loc „Marea Conjuncţie” dintre Jupiter şi Saturn.

Solstiţiul de iarnă – Cea mai scurtă zi din an 

Luni, 21 decembrie, este cea mai scurtă zi a anului 2020, un eveniment numit solstiţiul de iarnă, care marchează debutul astronomic al acestui anotimp.

Potrivit Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, la momentul solstiţiului de iarnă, Soarele se află în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27’ sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit tropicul Capricornului.

Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

La data solstiţiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27’ la sud de punctul cardinal est şi apune tot cu acelaşi unghi spre sud faţă de punctul cardinal vest. La momentul amiezii, el – ţinând cont de latitudinea medie a ţării noastre, de 45° – la numai 21° faţă de orizont. În consecinţă, pentru Bucureşti, la această dată – care, anul acesta, este 21 decembrie – durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute.

Solstiţiul de iarnă – Fenomenul astronomic în emisfera nordică şi emisfera sudică 

Din punctul de vedere al meteorologilor, iarna debutează pe 1 decembrie, însă începutul astronomic al acestui anotimp este marcat de un moment precis, solstiţiul. Acesta este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe bolta cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul astrului ceresc.

În acelaşi timp, în emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul marcând începutul verii astronomice. De la momentul solstiţiului de iarnă, în emisfera nordică, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.

Google doodle dedicat solstiţiului de iarnă 

Google nu lasă ziua să treacă neobservată, celebrând momentul printr-un doodle special.

Sursa articol> Mediafax

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

METEO, 17 mai 2021. Vreme instabilă în mai toată țara.

Vremea va continua să fie instabilă și luni, anunță meteorologii. Temperaturile maxime…

Ministrul Mediului, schimbă regulile pentru împuşcarea urşilor.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, la emisiunea ON/ OFF Record, de…

China cedează și permite echipei de experți internaționali să intre în țară pentru a cerceta originile coronavirusului

O echipă de experți internaționali din partea Organizației Mondiale a Sănătății, cu…

Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsoare până sâmbătă. Cod galben de viscol în zece județe

Meteorologii au transmis, miercuri, o informare meteo de ploi abundente până sâmbătă,…