Negocierile oficiale între cele trei partide – PNL, USR-PLUS şi UDMR – încep astăzi, 12 decembrie 2020.

Liberalii au anunţat că îl susţin pe actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu, pentru funcţia de premier. Totodată, neoficial, PNL vrea şefia Camerei Deputaţilor pentru Ludovic Orban.

Dominic Fritz, membru al echipei de negociere a USR, a declarat vineri seară că „într-un parteneriat adevărat”, PNL nu poate avea şi funcţia de premier, şi pe cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Pe de altă parte, Alianţa USR PLUS vizează două ministere importante, respectiv Finanţe şi Ministerul Dezvoltării.

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv. Numărul românilor care au între 40 şi 50 de ani şi care pleacă din ţară definitiv a crescut. Asta arată datele INS, iar motivele sunt simple: vor salarii mari și un nivel de viață mai bun.