Adrian Bibu dezvăluie planurile de reabilitare a Sălii Transilvania. În următorii patru ani Sala Transilvania ar putea arăta cu totul altfel. Ar putea găzdui mai multe evenimente și competiții sportive. Cel puțin asta preconizează directorul Adrian Bibu care plănuiește și construcția unei parcări subterane.

Un plan de dezvoltare și reabilitare a Sălii Transilvania a fost depus la începutul anului la Compania Națională de Investiții. Între timp însă, Adrian Bibu și-a dorit ca Sala Transilvania să se dezvolte pe mai multe planuri.

”Față de proiectul inițial am mai dorit să adaug și construcția unei parcări subterane și construcția, în spatele parcării, a încă două săli de antrenamente. Cei de la CNI au spus că este în regulă, dar trebuie refăcut studiul de fezabilitate. Și asta facem acum. Până la finalul anului vom licita studiul, apoi îl vom depune pentru finanțare.”, a declarat Adrian Bibu, directorul Sălii Transilvania pentru Ora de Sibiu.

Astfel, dacă planul parcării subterane va fi pus în practică, va rămâne spațiu disponibil, din actuala parcare, pentru construcția noilor săli de antrenament.

”Vom face o sală la parter, de mărimea celei actuale, și una la etaj. Vrem să creștem astfel capacitatea sălilor pentru antrenamente. Astfel, chiar dacă sunt evenimente în sala mare de exemplu, echipele de baschet, volei, handbal, să se poată antrena în același timp. Aceste săli noi vor fi fără locuri.”, a mai completat Bibu, pentru publicația de stiri sibiu.

Adrian Bibu dezvăluie planurile de reabilitare a Sălii Transilvania. Va crește numărul de locuri pentru spectatori de la 1.700 la 2.200.

”Sala are nevoie de modernizare. Prin creșterea numărului de locuri ne vom putea adresa evenimentelor mici și mijlocii. Planul cuprinde și mărirea holurilor, astfel încât vom putea crea niște săli mai mici pentru diferite sporturi. De exemplu acum, pe holuri se joacă tenis de masă. Dacă e un eveniment acest lucru nu se mai poate întâmpla. Noile săli va permite desfășurarea acestor sporturi chiar dacă avem un alt eveniment în același timp.”, spune Adrian Bibu.

Modernizarea actualei săli nu exclude ideea construirii unei săli polivalente la Sibiu.

”Dacă și stadionul e modernizat, și Sala Transilvania are nevoie de fie adusă la standarde actuale. Dar, asta nu înseamnă că nu mă lupt în continuare pentru o sală cu cel puțin 10.000 de locuri pentru evenimente sportive mari. Sibiul are nevoie de așa ceva, iar acum lucrez cu o echipă la niște idei. Să sperăm că vom reuși să le punem în practică”, dezvăluie Adrian Bibu.

sursa articol: oradesibiu

Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”. Ciprian Roman și Nicu Giurgiu sunt doi prieteni care și-au petrecut…

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații. O femeie de 32 de ani din Sibiu este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev

Medic la Spitalul Județean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient

Medic la Spitalul Judetean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient. Anchetă la Spitalul Județean Sibiu, după ce un medic a fost înregistrat jignind fiica unui pacient: “Ce vrei tu, nesimțito?” Spitalul Județean Sibiu a început o anchetă după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care un medic jignește o femeie, fiica unui pacient. 

Primăria Sibiu caută recenzori pentru Recensământul Populației și Locuințelor

Primăria Sibiu caută recenzori pentru Recensământul Populației și Locuințelor. Pentru etapa de colectare a datelor din teren, în cazul persoanelor care nu s-au autorecenzat online, Primăria Sibiu caută 161 de recenzori și 9 recenzori șefi care să monitorizeze  și să coordoneze colectarea datelor.