S-a stins din viață actrița Draga Olteanu Matei! Medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași au anunțat că, în ciuda eforturilor depuse, actrița a murit în noaptea de marți spre miercuri.

Draga Olteanu Matei, în vârstă de 87 de ani, a ajuns, vineri seara, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, fiind transferată de la Spitalul Județean Piatra Neamț, din cauza unei hemoragii digestive superioare.

Cine a fost Draga Olteanu Matei

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ”Ziariştii” de Alexandru Mirodan, potrivit digi24. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV. Ființă discretă cu aparațiile publice, dar și neglijată pe nedrept de mass-media ultimelor două decenii, vestea trecerii acesteia în neființă, a străbătut ca un fulger redacțiile tuturor publicațiilor de stiri romania.

După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), a înfiinţat, la Piatra Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ”Teatrul Vostru”. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.

S-a stins din viață actrița Draga Olteanu Matei! De-a lungul vieții, marii actrițe naționale i-au fost recunoscute meritele artistice, printr-o serie impresionantă de premii, titluri și distincții!

Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri și diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care:

Premiul ACIN 1975 (”Ilustrate cu flori de câmp”, ”Filip cel Bun”); UNITER pentru întreaga activitate (2004); PTWB (Prime Time World Broadcast) și Premiul TVR şi pentru Cea mai iubită actriţă (2003); Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010); Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ”Steaua României” de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

Începând din 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: “După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine”.

În 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ”Coroana României” în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.

Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute, care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.

Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv. Numărul românilor care au între 40 şi 50 de ani şi care pleacă din ţară definitiv a crescut. Asta arată datele INS, iar motivele sunt simple: vor salarii mari și un nivel de viață mai bun.