Casa Verde Fotovoltaice: Statul nu a făcut nici o decontare! Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) nu a făcut nici o decontare în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice. Persoanele admise în program așteaptă sumele promise, iar instalatorii autorizați au sistat lucrările. Greenpeace a solicitat explicații de la autorități, dar nu a primit răspuns.

Reprezentanții Greenpeace susțin că programul Casa Verde Fotovoltaice s-a împotmolit din nou. Chiar și pentru cei care au fost declarați admiși. Conform informațiilor primite de la instalatori, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) nu a făcut încă nici o decontare. Acesta este principalul motiv pentru care montajul sistemelor fotovoltaice este oprit de către cei mai mulți dintre instalatori.

Montajele au început în luna august, iar primele cereri de decontare pentru aceste lucrări au fost depuse de instalatori la AFM la mijlocul lunii septembrie. Conform declarațiilor instalatorilor contactați de Greenpeace, AFM nu a decontat nici o lucrare. Acest lucru creează probleme financiare instalatorilor, care se tem să continue instalările.

Casa Verde Fotovoltaice: Statul nu a făcut nici o decontare! Greenpeace a solicitat explicații, dar nu a primit nici un răspuns.

Termenul dat de AFM pentru implementarea proiectelor este de opt luni de la data semnării contractului de finanțare nerambursabilă, o parte din această perioadă neputând fi utilizată pentru montaje din cauza posibilelor condiții neprielnice aduse de sezonul rece.

„Semnalăm acest nou blocaj al programului AFM pentru că vrem ca declarațiile autorităților legate de sprijinirea energiei regenerabile să nu rămână doar vorbe. Zeci de mii de români și-au arătat deja interesul pentru a-și produce energia mai curat, cu impact scăzut asupra climei și mediului. Iată însă că o instituție care ar trebui să finanțeze proiectele de mediu din România nu-și face treaba, sabotând de doi ani stimularea financiară a prosumatorilor.” a spus Marian Mândru,reprezentantul Greenpeace.

Nici a doua sesiune de înscriere în cadrul programului nu a fost lansată în luna octombrie, așa cum declaraseră în luna august reprezentanții AFM. Greenpeace a solicitat explicații, dar nu a primit nici un răspuns.

sursa articol: mediafax

Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv. Numărul românilor care au între 40 şi 50 de ani şi care pleacă din ţară definitiv a crescut. Asta arată datele INS, iar motivele sunt simple: vor salarii mari și un nivel de viață mai bun.