Românii cu credite la bănci și-ar putea amâna ratele și după 1 ianuarie. Amânarea plății ratelor s-ar putea prelungi și după 1 ianuarie, a anunțat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

foto copertă: facebook/florin câțu

Acesta a precizat că lucrează în acest moment cu băncile la mai multe variante. De la prelungirea programului, până la amânări aplicate punctual, în funcție de situația financiară a clienților. Potrivit Ministerului, peste 330.000 de români și-au amânat cu până la 9 luni plata ratelor la bănci de la începutul stării de urgență.

„Amânarea ratelor pentru clienții băncilor cu până la nouă luni este cel mai generos program din Uniunea Europeană. A fost greu, pentru că înseamnă costuri pentru sistemul bancar, pe care aceștia l-au acceptat în aceste condiții dificile, dar uite că a funcționat.” a declarat ministrul, într-o intervenție pentru Digi24.

Românii cu credite la bănci și-ar putea amâna ratele și după 1 ianuarie. De la începutul pandemiei, 330.000 de clienți au beneficiat deja de această facilitate.

„Sunt peste 330.000 de clienți care au beneficiat de această facilitate și acum ne gândim, împreună cu sistemul bancar, la ce facem după 1 ianuarie. Pentru că este clar că economia nu și-a revenit și s-ar putea să avem astfel de facilități. Ne uităm la mai multe variante, putem să ne gândim chiar la o prelungire a acestei perioade.

Dar repet, acestea sunt scenarii pe care le lucrăm cu sistemul bancar, dar putem să plecăm de la o prelungire, până la variante care sunt mai soft, pe anumite cazuri specifice, unde vedem clar că sunt anumite sectoare unde oamenii nu pot să își revină; rămân în șomaj tehnic sau sunt închise din cauza deciziilor Guvernului”, a adăugat Cîțu.

sursa articol: digi24

Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv. Numărul românilor care au între 40 şi 50 de ani şi care pleacă din ţară definitiv a crescut. Asta arată datele INS, iar motivele sunt simple: vor salarii mari și un nivel de viață mai bun.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…