Proiectul de majorare al alocațiilor pentru copii se află deja pe masa Guvernului care, potrivit unor surse Digi24, intenționează să aprobe săptămâna aceasta în ședință de Guvern, o creștere de 10% – 20%.
Proiectul ia în calcul și o formă sustenabilă de majorare progresivă (anuală), în funcție și de cât va permite bugetul. Este de așteptat să se ajungă la dublarea acestora într-un termen cuprins între 2 și 5 ani.
“A dubla peste noapte fără să spui de unde, a face gesturi dublu, triplu, nu este o abordare responsabilă. Premierul mi-a cerut să fiu pregătită în acest sens. PNL în aceşti ani a generat o creştere a alocaţiei tocmai pentru că ştim că nu este mult. Da. Vor creşte alocaţiile. Sunt pregătită pentru săptămâna viitoare să intru în Guvern cu o creştere în privinţa alocaţiilor, dar o vom face cu siguranţă cât să fie sustenabilă în buget”, declara săptămâna trecută, Ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
„În două săptămâni vom soluţiona această problemă (a creşterii alocaţiilor cu 15% – n.r.). Este clar, sincer vă spun, că nu avem posibilitatea să dublăm alocaţiile. Am dublat alocaţiile în 2019, la Legea bugetului. În momentul în care s-a adoptat legea nu erau prevăzute sursele de bani”, adăuga și Ludovic Orban.
sursa articol: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/guvernul-va-majora-alocatiile-saptamana-aceasta-surse-cresterea-va-fi-de-10-20-1344008?fbclid=IwAR107k7vZt_EK4dZ5gjNjo79cZFi9PZLByowAJY85LwUOMGrLxM5HlxCuCo